Referitor la principiul autorității de lucru judecat se arată că acesta presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă, odată tranșată de instanță, să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar, pe de altă parte, că ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare. Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale (non bis in idem), ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune că ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.

Potrivit prezumției lucrului judecat (art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. 2 din C.civ.), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției (art. 1202 alin. 2 din C.civ.).[în același sens: I.C.C.J., s.civ.și depropr.int., dec.nr.5834/2007]. În al doilea rând se arată că și considerentele au putere de lucru judecat, în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în acesta [în același sens: Trib. Suprem, colegiul civil, dec. nr.1211/1955]. De asemenea trebuie să li se recunoască putere de lucru judecat și motivelor decizorii (motive care deși nu se regăsesc în dispozitiv, tranșează aspecte litigioase dintre părți), întrucât a nega autoritatea de lucru judecat a unor asemenea motive înseamnă de fapt, a crea premisele instabilității juridice, căci s-ar recunoaște posibilitatea părților ca, după ce au supus dezbaterii o anume chestiune litigioasă și au primit o anumită rezolvare asupra acesteia, să reia judecata, ca și când instanța nu s-ar fi pronunțat asupra ei.

Este vorba, în asemenea situații, de efectul pozitiv al lucrului judecat, mai exact al unui aspect litigios care a primit dezlegare în cadrul procesului, de natură să asigure coerență deciziilor justiției (evitându-se contrazicerile nu numai între dispozitivele hotărârilor, ci și între considerentele acestora).

Faptul că acest aspect nu a constituit obiect al principalului dedus judecății și că astfel soluția asupra lui nu se regăsește în dispozitivul hotărârii face ca eficacitatea directă a hotărârii (protejată de efectul negativ al autorității de lucru judecat) să nu se manifeste, dar se va produce eficacitatea „indirectă” a acesteia, părțile neputându-se sustrage efectului pozitiv al lucrului judecat și neputând nega realitatea situației juridice stabilite de prima instanță în considerentele sale. Aceasta înseamnă că cea de-a doua hotărâre nu numai că nu va putea să contrazică sau să revină asupra conținutului primei hotărâri, ci mai mult, că trebuie să-și întemeieze soluția pe conținutul acesteia, care a dezlegat un raport de drept litigios.

(Decizia nr. 272/2012 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI)