Sinucidere prima facia, moarte suspecta; Exigentele anchetei.

Au fost stabilite toate circumstanțele producerii mortii, inclusiv orice alte posibile scenarii, altele decat sinucidere?  Exista suficiente dovezi pentru a exclude şi ipoteza unui omor disimulat sub forma unei sinucideri?  Au considerat autoritatile, evenimentul drept sinucidere prima facia și, dacă da, pentru ce motiv? Au făcut autoritatile judiciare tot ce le este în putere să înlăture orice dubiu privind cauza mortii, pentru a satisface astfel interesul familiei decedatului vizavi de toate circumstanţele legate de moartea persoanei?   Au fost rudele apropiate ale victimei implicate în procedura într-o măsura necesară pentru a-i proteja interesele sale legitime?  Exista omisiuni ori nereguli procedurale din partea autoritatilor judiciare, care sa fi compromis ancheta, ori posibilitatea deplinei lamuriri a cauzei?   La sfarsitul anchetei, mai exista elemente care ar putea să creeze dubii vizavi de concluzia sinuciderii ? Ancheta s-a desfasurat prompt, si din oficiu? Anchetatorii au luat măsuri rezonabile pentru a urmări liniile de anchetă propuse de surse private și oficiale cu privire la cauza reala a mortii (sinucidere sau omor)?

Acestea sunt numai cateva dintre intrebarile “cheie/test” (desprinse din analiza[i] practicii Curtii Europene) prin care se poate stabili daca Statul si-a indeplinit, ori nu obligatia procedurala de a efectua o ancheta efectiva privind moartea unei persoane. Sigur, nu orice moarte, poate “activa” obligatia Statului de a efectua o ancheta efectiva, ci numai acele situatii de moarte violenta ori – in special (subiectul analizei – de moarte suspecta de a fi violenta, cand, la prima vedere (prima facia) aparenta este cea a unui suicid.

1.     Cateva notiuni de medicina-judiciara[ii] (rezumativ expuse):

Moartea[iii] din punct de vedere medico-legal, dar si juridic poate fi considerata violenta sau neviolenta. Intre aceste doua tipuri, se interpune si o varianta intermediara – ce se mentine numai pana la finalizarea investigatiilor - si anume moartea suspecta de a fi violenta[iv].

Diagnosticul “juridic” de Moarte violenta[v], este aplicat atunci cand moartea se produce ca urmare a nerespectarii dreptului la viata al fiintei umane, si poate interveni in urmatoarele imprejurari: accident, sinucidere, omor la care se adauga si eutanasia. Moartea neviolenta se produce fara a se incalca dreptul la viata al fiintei umane si de regula fara interventia unui agent traumatic extern organismului, fiind astfel, determinate de cauze interne, aceasta putand fii: naturala (“de batranete”), sau patologica. Moartea suspecta de a fi violenta (sau asa numita moarte obscura sau subita[vi]) datorita cauzelor si conditiilor/circumstantelor in care s-a produs, nu poate fi inclusa de la inceputul investigatiilor in vreuna dinte cele doua tipuri (violenta sau neviolenta) astfel incat, in baza rezultatelor investigatiilor se va putea face aceasta “diagnosticare juridica”.

Alaturi de aceasta caracterizare generala, potrivit regulilor tanatologiei, moartea este considerată suspectă[vii] în următoarele situații[viii]: Un deces este considerat moarte suspecta în următoarele situații: a) moarte subita; b) decesul unei persoane a carei sănătate, prin natura serviciului, este verificata periodic din punct de vedere medical; c) deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta unei întreprinderi sau instituții; d) deces care survine în custodie, precum moartea persoanelor aflate în detenție sau private de libertate, decesele în spitalele psihiatrice, decesele în spitale penitenciare, în închisoare sau în arestul poliției, moartea asociata cu activitățile poliției sau ale armatei în cazul în care decesul survine în cursul manifestatiilor publice sau orice deces care ridica suspiciunea nerespectării drepturilor omului, cum este suspiciunea de tortura sau oricare alta forma de tratament violent sau inuman; e) multiple decese repetate în serie sau concomitent; f) cadavre neidentificate sau scheletizate; g) decese survenite în locuri publice sau izolate; h) moartea este pusă în legătură cu o deficienta în acordarea asistenței medicale sau în aplicarea măsurilor de profilaxie ori de protecție a muncii;i) decesul pacientului a survenit în timpul sau la scurt timp după o intervenție diagnostica sau terapeutică medicochirurgicala.

Pentru stabilirea juridica a felului mortii (violenta, neviolenta) se impune a determina cauza mortii, care din punct de vedere medico-legal, nu se reduce numai la cauza propriu-zisa a mortii (tanatogeneza) ci, trebuia analizata dintr-o perspectiva mai ampla, determinata de interferenta conditiilor si circumstantelor ce intervin in determinismul mortii.

Astfel, cauzalitatea medico-legala, se refera la relatia de cauzalitate dintre un anumit eveniment (traumatism) si unele manifestari clinice sau chiar moarte[ix], iar prin notiunea de traumatism (leziune corporala) se intelege, orice proces patologic care apare dupa interventia brusca, directa sau indirecta a unui factor extern – mecanic, fizic, chimic, biologic – si care se caracterizeaza prin modificari structurale, fiziopatologice si moarte[x].

Se observa astfel, ca din punct de vedere juridic, intereseaza factorul[xi] care a determinat decesul violent (cauza tanato-initiala) precum si restul elementelor tanatogeneratoare. Acesta (cauza prima) putand fi reprezentat de o heteroagresiune (umana sau animala) sau autoagresiune.

Relativ la acest factor tanato-initial, in cazul heteroagresiunii, poate consta intr-o actiune sau inactiune, declansatoare, cum spuneam, a lantului tanatogenerator. Chiar mai mult, cercetarile judiciare, au in anumite situatii, sarcina de a lamuri conditiile aparitiei acestei actiuni tanato-initiale, pantru a stabili daca, actul suicidar reprezinta un act de vointa voluntar al subiectului (daca a actionat liber – actiune libera in cauza) sau dimpotriva, este un act determinat.

Schematizand succesiunea in timp a evenimentelor tanatogeneratoare, se poate – in opinia mea – spune ca avem o faza externa, ce debuteaza cu acea actiune sau inactiune (cauza prima) de natura umana[xii] ce cauzeaza traumatismul[xiii] tanatogenerator, continuand cu faza interna in care sunt cuprinse toate modificarile structurale si/sau fiziologice, posttraumatice, ce determina moartea biologica, acesta fiind procesul de producere al mortii, in care, evident vor fii incluse si acele stari, situatii, imprejurari cu valoare de conditie sau circumstanta.

Pentru a diferentia cele doua aspecte (extern si intern) putem spune ca avem o cauza juridica (actiunea sau inactiunea umana) ce marcheaza inceputul lantului cauzal, ce determina cauza medicala, respectiv traumatismul, care la randul sau, determina moartea biologica.

2.     Sinuciderea – la prima vedere - moarte suspecta de a fi violenta.

Sinucidere[xiv] – prima facia. Experienta comuna ne releva multe situatii practice in care, la prima constatare (la fata locului) circumstantele intalnite, pot pleda spre o (pre)concluzie privind un act suicidal, si tot aceasta – experienta comuna – este cea care, ne reaminteste, ca nu putine au fost situatiile in care, actele de de omucidere au fost “deghizate in sinucideri” astfel spus, au fost acte disimulate, creand impresia unui act suicidal. De aici, si nevoia de prudenta si rezerva, in avansarea unor concluzii (de multe ori “pripite” si neavenite) mai inainte de lamurirea cauzei, prin activitatiile investigative specifice.

Neconventional, am denumit aceasta situatie “suicid–prima facia” pentru a desemna, ipoteza in care, la prima vedere “pare” a fi o sinucidere, si de aici se pune intrebare: Ce conduita trebuie adoptata de catre autoritatile statele (judiciare)?

Cum deja am anticipat, ne gasim in etapa in care dezlegarea “misterului mortii” nu mai depinde de “flerul” anchetatorului, ci, constituie o veritabila obligatie a statului, ce evident, se subsumeaza notiunii de obligatie procedurala. Aceasta, (si) pentru simplul motiv ca ne gasim in ipoteza unei “morti suspecte” ce incontestabil, care dupa cum voi dezvolta in cele ce succed, activeaza obligatia statului de a desfasura o ancheta efectiva.

De la bun inceput, trebuie subliniat un fapt mai mult decat evident, si anume ca exigentele cerute unei astfel de anchete, sunt absolut similare cu cele impuse in cazul unui omor, astfel incat, trebuie respectata intocmai aceeasi metodologie investigativa, apta sa asigure o lamurire a felului si cauzei mortii persoanei.

Temeiul sustinerii de mai sus, il constituie insasi abordarea Curtii Europene, care in evaluarea eficacitatii unei anchete, in astfel de situatii (moarte suspecta, suicid) aplica acelasi “test” ca si in cazul investigarii unei omucideri. Tocmai in acest sens, pentru a verifica modul cum autoritatile judiciare au investigat cauza, Curtea s-a intrebat daca la momentul de inceput al anchetei au existat “suficiente dovezi pentru a exclude şi ipoteza unui omor premeditat[xv]” astfel incat, sa se adopte versiunea suicidului.

Prin urmare, nu trebuie “cautate” dovezi sau indicii, pentru a fi cercetata si versiunea de ancheta a omuciderii, ci dimpotriva, pentru a putea fi abandonata aceasta versiune, trebuie sa existe probe certe care sa o excluda. Insa, pana la a stabili daca exista ori nu astfel de probe, acestea trebuie identificate si administrate, cu alte cuvinte investigatia (in sens larg) trebuie initiata fara intarziere, si din oficiu, intocmai ca in cazul unui omor.

3.     Obligatiile statului privind protejarea vietii.

Viata, premisa si suportul tuturor drepturilor, si cu adevarat “cel mai fundamental[17]” drept al oricarei fiinte umane, cum era si firesc, se bucura de cea mai inalta protectie juridica, atat in plan national cat si, indeosebi, international, unde, statele, in mod reciproc, s-au obligat sa respecte tuturor fiintelor umane aflate sub jurisdictia lor, acest drept suprem – dreptul de a trai.

O remarca se impune a fi facuta, care ne va fi de folos, in intelegerea nevoii de a proteja viata, inclusiv in cazul in care moartea s-a produce (evident, viata celorlalti, prin initierea unei anchete).

Astfel, premisa de la care pornim este aceea ca, interesul pentru protejarea acestui drept, apartine nu doar fiintei umane (titularului) ci, in egala masura si societatii, care dincolo de dezideratul respectarii drepturilor fundamentale, este in mod direct interesata sa isi protejeze indivizii ce o compun, fara de care, si-ar inceta propria existenta si chiar scopul de a fi. Alaturi de acestia (individul si societatea) se adauga si o a treia categorie de persoane interesate, respectiv apropiatii unei persoane (familiei, persoanelor cu care victima avea relatii asemanatoare celor de familie) care, asa cum vom vedea, in ipoteza unei morti suspecte, au dreptul si interesul moral propriu de a formula plangere si de a participa in mod activ la ancheta ce trebuie sa elucideze cauzele mortii si, eventual, sa-i traga la raspundere pe cei vinovati.

Revenind la protectia juridica a dreptului la viata, se cuvine a aminti ca aceasta se concretizeaza inter alia si prin instituirea a doua tipuri de obligatii in sarcina Statelor – art. 2 Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de tip: negativ si pozitiv. Obligatia negativa, consta in interdictia, ca si regula, a provocarii intentionate a mortii unei persoane prin agentii sai. Obligatiile pozitive, constau in obligatiile statului relativ la necesitatea protejarii efective si eficace a vietii persoanelor aflate sub jurisdictia lor, prin masuri legislative, administrative[18] si chiar - in optica mea - si judiciare[19].

Alaturi de aceste obligatii substantiale, Statul are si un set de obligatii procedurale, decurgand din acelasi articol 2 din Conventie, respectiv de a initia si desfasura o ancheta efectiva, cu privire la circumstantele mortii unei persoane, cu scopul de a identifica si pedepsi pe cei responsabili.

4.     Obligatia procedurala de a desfasura o ancheta efectiva.

Seriozitatea si profunzimea cu care statul isi respecta aceasta obligatie procedurala – de a desfasura o ancheta efectiva – da, in opinia mea, dimensiunea cea mai fidela a gradului de respectabilitate al fiintei umane. Practic, in acest mod, se demonstreaza “cat de mult valoreaza, viata unui om” pentru societatea respectiva. Daca statul – prin agentii sai, organele judiciare – vor valoriza cu adevarat, viata oricarei fiinte umane, atunci, in orice ipoteza in care, se nasc suspiciuni ca moartea a fost provocata, prin nesocotirea dreptului la viata, negresit, vor desfasura cu adevarat o ancheta prompta, serioasa, aprofundata, in asa fel incat “misterul mortii” (de cele mai multe ori) sa fie ridicat, si circumstantele in care a intervenit, sa fie lamurite, si eventualii responsabili, tinuti raspunzatori.

Chiar daca o astfel de obligatie, este in mod “traditional” conceputa ca fiind una de mijloace (de diligenta) totusi, exigentele cerute, data fiind valoarea suprema “in joc” sunt cele mai crescute, iar asteptarile, pe masura.

Indeplinirea cu rigurozitate a acestei obligatii procedurale, depaseste interesul persoanelor apropiate celui decedat, constituind astfel o chestiune ce se circumscrie notiunii de interes general, cata vreme, prin manifestarea unei reactii ferme si intransigente din partea statului, se da semnalul ca nicio atingere ilicita adusa dreptului la viata nu poate fi tolerata, si nu poate ramane nepedepsita, vorbind aici de exemplaritatea reactiei sociale si efectual sau inhibitor, fata de pornirile antisociale, intr-un cuvant, de preventia generala.

In egala masura, o reactie vehementa a statului, confera nu doar satisfactie societatii, dar si un grad de incredere fiecarei persoane ca acest drept fundamental este cu adevarat protejat si valorizat, contribuind la consolidarea sentimentului de securitate.   

5.     Cand este “activata” aceasta obligatie? 

Incontestabil, asistam la o expansiune continua a campului de incidenta al acestei obligatii procedurale a statului de a desfasura o ancheta efectiva. Daca initial, aceasta obligatie avea un domeniu destul de restrans – in principiu, pentru acele cazuri de moarte produsa de catre agenti ai statului, in prezent, s-a ajuns inclusiv la necesitatea cercetarii potentialilor „autori intelectuali” adică persoanei care a comandat asasinarea[20] si deopotriva, a ipotezei determinarii unui suicid. Practic, am putea spune ca in orice situatie de “moarte misterioasa” sau, juridiceste spus, moarte suspecta de a fi violenta (pe langa situatiile de moarte violenta, certa) statul are obligatia de a angaja o ancheta pentru lamurirea conditiilor in care a intervenit decesul, si responsabilizarea celor vinovati.

6.     Standardele cerute unei anchete efective;

Diversitatea si multitudinea de situatii, impiedica alcatuirea unei liste exhaustive privind „criteriile de evaluare” fiind, si in acest caz, in prezenta unei notiuni autonome – cea de „ancheta efectiva” – aflata intr-o continua evolutie, interpretativa, generata si impulsionata de „circumstantele si conceptiile timpului” actual[xvi] Chiar si asa, principalele „repere” pot fi decelate, acestea fiind:

1) Caracterul Adecvat al anchetei. Pentru a fi "eficace" o investigație privind circumstantele decesului unei persoane, trebuie să fie în primul rând adecvată (Hotărârea Ramsahai și alții v. Țările de Jos  § 324). In alte cuvinte fiind spus, autoritatiile sunt obligate sa ia toate măsurile rezonabile pentru a asigura probele cu privire la incident, incluzând, printre altele, mărturia martorilor oculari, dovezile medico-legale care să furnizeze o evidență completă și exactă a leziunii și o analiză obiectivă a constatărilor clinice, inclusiv a cauzei decesului. (Armani Da Silva împotriva Regatului Unit, 166). O investigație eficientă poate, în anumite circumstanțe, să necesite exhumarea corpurilor decedatului, în pofida opoziției familiei (Solska și Rybicka împotriva Poloniei, §§ 120-121).

Tocmai de aceea, concluziile investigației trebuie să se bazeze pe o analiză aprofundată, obiectivă și imparțială a tuturor elementelor relevante. Nerespectarea unei linii evidente de anchetă subminează într-o măsură decisivă capacitatea anchetei de a stabili circumstanțele cauzei și identitatea celor responsabili (Mustafa Tunç și Fecire Tunç împotriva Turciei [GC], § 175).

Spre exemplu, Curtea a considerat ancheta inadecvată atunci când, de exemplu: s-a refuzat sa se realizeze o reconstrucție a incidentului (reconstituire); neanalizarea armelor de foc; lipsa unei înregistrări pictoriale adecvate a traumelor cauzate corpului victimei de glonțul fatal; ancheta medico-legală a fost defectuoasă (Tanlı v. Turcia, § 153); autoritățile au acceptat versiunea faptelor prezentate de agenții statului inculpat fără a mai fi auzit de alți martori (Özalp și alții împotriva Turciei, § 45) sau s-au bazat în mare măsură pe raportul întocmit de aceștia (İkincisoy v. Turcia, § 78); Ancheta privind uciderea unui jurnalist de investigație sa concentrat numai pe o singură linie de anchetă fără a examina alte afirmații.

Cert, orice deficiență a investigației care îi subminează capacitatea de a stabili cauza morții sau persoana sau persoanele responsabile va risca să nu se conformeze acestui standard (Al-Skeini și alții împotriva Regatului Unit [GC], § 166).     

2) Promptitudinea anchetei si initierea din oficiu; Doua aspecte se cer a fi verificate sub aceste aspecte, si anume: momentul cand a inceput in mod efectiv ancheta si durata acesteia. Cat priveste prima cerinta de verificat – momentul de inceput – acesta, avand in vedere contextul analizei (efectivitatea anchetei) trebuie determinat in raport de efectuarea propriu-zisa a unor activitati investigative serioase si apte sa stabileasca realitatea, si nu, de la simpla declarare „formala” a inceputului anchetei.

Cat priveste durata, desi criteriul aplicat nu il poate reprezenta caracterul „rezonabil” (prevazut de art. 6 din Conventie) ci, se apreciaza in raport de complexitatea si dificultatiile concrete ale cauzei, si prin urmarirea imprejurarii daca ancheta a fost continua, fara sincope, perioade de inertie nejustificata.

Se cuvine a sublinia ca, o eventuala lentoare in ancheta, sau chiar tergiversarea, afecteaza credibilitatea acesteia, si chiar mai grav, poate fi interpretata ca un act de toleranta a unor astfel de fapte, ori chiar complicitate. Nu in ultima masura, victimele indirecte, sunt supuse in mod cert unei suferinte si frustrari suplimentare, existand riscul de revictimizare.

Deopotriva o veritabila “cheie” in care trebuie analizata aceasta conditie, o reprezinta si dezideratul dupa care, simpla trecere a timpului este de natură nu numai să prejudicieze o anchetă, dar și să compromită definitiv șansele sale de reușită (Mocanu si altii contra Romaniei, 337). Sau, dupa cum circula o “vorba” printre mai vechii criminalisti, ce surprindea necesitatea practica a celeritatii “faptasul trebuie gasit pana se raceste mortul”.

Apoi, initiativa inceperii anchetei nu trebuie lasata la aprecierea persoanelor apropiate celui decedat, ci statului ii revine sa initieze din oficiu o astfel de ancheta, fiind o chestiune ce tine de interesul general – respectarea dreptului la viata, in componenta sa procedurala.

3) Independenta anchetatorilor, care insa, nu se reduce numai la o independenta fata de persoanele sau structurile a caror responsabilitate este probabila in cauza, ci aceasta notiune (diferita fata de conditia independentei instituita de art. 6 din Conventie) se apreciaza si in raport de obiectivitatea anchetatorilor, inclusiv fata de propriile convingeri, spre exemplu atunci cand, procurorul isi formeaza o opinie/versiune de la inceput, desi inca probele nu au fost administrate, fara a mai putea „concepe” sau „accepta” si o alta verisune de ancheta, fapt care afecteaza efectivitatea respectivei cercetari.

Bunaoara, raportat la subiectul analizat, in cazul in care, aparenta initiala prima facia, este aceea a unui suicid, insusirea acestei versiuni de catre anchetator, inca din primele cercetari (pozitie exprimata, fara rezerve in mod public) si fara a exista probe care, cum aratam, sa excluda fara echivoc si alta varianta decat acestea, in mod cert dovedeste o lipsa de independenta si obiectivitate (independenta subiectiva a acestui fata de propriile preconceptii) care, afecteaza eficacitatea si efectivitatea anchetei, cat timp, alte „piste” risca sa ramana ne (sau insuficient) cercetate.

4) Controlul public si implicarea urmasilor victimei; Trebuie să existe un element suficient al controlului public privind ancheta sau rezultatelor acesteia în vederea asigurării responsabilitate în practică, precum și în teorie. Desigur, acest fapt nu obliga autoritatiile sa dezvaluie toate datele dosarului de ancheta, insa, anumite informatii privind cursul anchetei (stadiul) si rezultatele trebuie oferite publicitului, aceasta si pentru faptul ca, protectia vietii (in componenta sa procedurala) reprezinta o valoare sociala generala, ce intereseaza intreaga societate. Cu atat mai pregnanta devine aceasta conditie, cu cat, cazul este mai cunoscut ori preocupa un numar mare de persoane.

In mod special, urmașul victimei trebuie să fie implicat în procedură într-o măsura necesară pentru a-și proteja interesele legitime (Al-Skeini și alții împotriva Regatului Unit [GC], § 167).

Implicarea acestora nu se rezuma doar la oferirea accesului la dosarul de investigatie, ci acestea trebuie sa aiba posibilitatea efectiva sa isi exprime pozitia fata de anumite aspecte ale anchetei, ce trebuie analizata, precum propuneri de probe, si deopotriva, de a obtine si a prezenta opiniile unor specialisti, experti independenti 

CONCLUZII

In cazul unui suicid prima facia – autoritatiile au obligatia de a desfasura o ancheta efectiva, aceasta fiind considerata ca fiind o moarte suspecta de a fi violenta. Exigentele anchetei trebuie sa fie similarea celei specifice infractiunii de omor.

Incontestabil, concluziile anchetei trebuie să se bazeze pe o analiză aprofundată, obiectivă și imparțială a tuturor elementelor relevante. Nerespectarea unei linii evidente de anchetă subminează într-o măsură decisivă capacitatea anchetei de a stabili circumstanțele cauzei și, după caz, identitatea celor responsabili (vezi Kolevi v. Bulgaria, nr. 1108/02, § 201, 5 Noiembrie 2009).

Astfel, in cazul în care un suicid este prezumat de a fi avut loc, autorităţile urmează să demonstreze precum că danşii au făcut tot ce le este în putere să înlăture orice dubii pentru a satisface interesul familiei decedatului vizavi de toate circumstanţele legate de moartea persoanei. În practică aceasta înseamnă o cercetare minuţioasă a tuturor elementelor întru a exclude orice tendinţe de a considera că decedatul a fost subiectul unui act criminal. Investigaţia urmează a fi una minuţioasă şi multilaterală. Autorităţile sunt obligate să adopte toate măsurile rezonabile pentru a stabili toate aceste elemente. O cerinţă a promptitudinii şi desfăşurării rezonabile este prezumată în acest context. (Anusca c. Moldovezi, paragraful 39).

Deopotriva, in ipoteza in care datele cauzei, indica in mod cert, ca este vorba despre un suicid, atunci, in masura in care exista cel putin indicii, ori o astfel de verisune este avansata, cercetariile trebuie continuate si sub aspectul unei posibile fapte de determinare a sinuciderii.

In finalul anchetei, dubiile familiei, care sunt rezonabile si justificate in raport de datele cauzei, legat de cauzele reale ale mortii, trebuie inlaturate. De amintit ca “un dubiu” poate reieşi si dintr-o serie de indicii sau supoziţii necontestate, suficient de serioase, precise şi concordante, nu doar din probe certe (Orhan împotriva Turciei, nr. 25656/94, pct. 264, 18 iunie 2002, şi Irlanda împotriva Regatului Unit, citată anterior, pct. 161).

 

Av. Artin SARCHIZIAN

 

No comments

Leave a reply