Au fost stabilite toate circumstanțele
producerii mortii, inclusiv orice alte posibile scenarii, altele decat
sinucidere? Exista suficiente dovezi pentru a exclude şi
ipoteza unui omor disimulat sub forma unei sinucideri? Au
considerat autoritatile, evenimentul drept sinucidere prima facia și, dacă da,
pentru ce motiv? Au făcut autoritatile judiciare tot ce le este în
putere să înlăture orice dubiu privind
cauza mortii, pentru a satisface astfel interesul familiei decedatului
vizavi de toate circumstanţele
legate de moartea persoanei? Au fost rudele
apropiate ale victimei implicate în procedura într-o măsura necesară
pentru a-i proteja interesele sale legitime? Exista omisiuni ori
nereguli procedurale din partea autoritatilor judiciare, care sa fi compromis
ancheta, ori posibilitatea deplinei lamuriri a cauzei? La
sfarsitul anchetei, mai exista elemente care ar putea să creeze
dubii vizavi de concluzia sinuciderii ? Ancheta s-a desfasurat
prompt, si din oficiu? Anchetatorii au luat măsuri rezonabile pentru
a urmări liniile de anchetă propuse de surse private și
oficiale cu privire la cauza reala a mortii (sinucidere sau omor)?
Acestea sunt numai cateva dintre intrebarile
“cheie/test” (desprinse din analiza[i]
practicii Curtii Europene) prin care se poate stabili daca Statul si-a
indeplinit, ori nu obligatia procedurala de a efectua o ancheta efectiva
privind moartea unei persoane. Sigur, nu orice moarte, poate “activa” obligatia
Statului de a efectua o ancheta efectiva, ci numai acele situatii de moarte
violenta ori – in special (subiectul analizei – de moarte suspecta de a fi
violenta, cand, la prima vedere (prima facia) aparenta este cea a unui suicid.
1. Cateva
notiuni de medicina-judiciara[ii]
(rezumativ expuse):
Moartea[iii] din punct de vedere medico-legal, dar si juridic
poate fi considerata violenta sau neviolenta.
Intre aceste doua tipuri, se interpune si o varianta intermediara – ce se
mentine numai pana la finalizarea investigatiilor - si anume moartea
suspecta de a fi violenta[iv].
Diagnosticul “juridic” de Moarte violenta[v],
este aplicat atunci cand moartea se produce ca urmare a nerespectarii dreptului
la viata al fiintei umane, si poate interveni in urmatoarele imprejurari:
accident, sinucidere, omor la care se adauga si eutanasia. Moartea
neviolenta se produce fara a se incalca dreptul la viata al
fiintei umane si de regula fara interventia unui agent traumatic extern
organismului, fiind astfel, determinate de cauze interne, aceasta putand fii:
naturala (“de batranete”), sau patologica. Moartea suspecta de
a fi violenta (sau asa numita moarte obscura sau subita[vi])
datorita cauzelor si conditiilor/circumstantelor in care s-a produs, nu poate
fi inclusa de la inceputul investigatiilor in vreuna dinte cele doua tipuri
(violenta sau neviolenta) astfel incat, in baza rezultatelor investigatiilor se
va putea face aceasta “diagnosticare juridica”.
Alaturi de aceasta caracterizare generala,
potrivit regulilor tanatologiei, moartea este
considerată suspectă[vii] în
următoarele situații[viii]: Un
deces este considerat moarte suspecta în următoarele situații: a) moarte subita; b) decesul unei persoane a carei
sănătate, prin natura serviciului, este verificata periodic din punct de vedere
medical; c) deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta
unei întreprinderi sau instituții; d) deces care survine în custodie,
precum moartea persoanelor aflate în detenție sau private de libertate,
decesele în spitalele psihiatrice, decesele în spitale penitenciare, în
închisoare sau în arestul poliției, moartea asociata cu activitățile poliției
sau ale armatei în cazul în care decesul survine în cursul manifestatiilor
publice sau orice deces care ridica suspiciunea nerespectării drepturilor
omului, cum este suspiciunea de tortura sau oricare alta forma de tratament
violent sau inuman; e) multiple decese repetate în serie
sau concomitent; f) cadavre neidentificate sau scheletizate; g) decese survenite în locuri publice sau izolate; h) moartea este pusă în legătură cu o deficienta în acordarea
asistenței medicale sau în aplicarea măsurilor de profilaxie ori de protecție a
muncii;i) decesul pacientului a survenit în timpul sau la scurt timp după o
intervenție diagnostica sau terapeutică medicochirurgicala.
Pentru stabilirea juridica a felului mortii
(violenta, neviolenta) se impune a determina cauza mortii, care
din punct de vedere medico-legal, nu se reduce numai la cauza propriu-zisa
a mortii (tanatogeneza) ci, trebuia analizata dintr-o perspectiva mai ampla,
determinata de interferenta conditiilor si circumstantelor ce
intervin in determinismul mortii.
Astfel, cauzalitatea medico-legala, se
refera la relatia de cauzalitate dintre un anumit eveniment (traumatism)
si unele manifestari clinice sau chiar moarte[ix], iar
prin notiunea de traumatism (leziune corporala) se intelege,
orice proces patologic care apare dupa interventia brusca, directa sau
indirecta a unui factor extern – mecanic, fizic, chimic, biologic – si care se caracterizeaza
prin modificari structurale, fiziopatologice si moarte[x].
Se observa astfel, ca din punct de vedere juridic,
intereseaza factorul[xi] care
a determinat decesul violent (cauza tanato-initiala) precum si
restul elementelor tanatogeneratoare. Acesta (cauza prima) putand fi
reprezentat de o heteroagresiune (umana sau animala)
sau autoagresiune.
Relativ la acest factor tanato-initial, in cazul heteroagresiunii,
poate consta intr-o actiune sau inactiune, declansatoare, cum spuneam, a
lantului tanatogenerator. Chiar mai mult, cercetarile judiciare, au in anumite
situatii, sarcina de a lamuri conditiile aparitiei acestei actiuni tanato-initiale,
pantru a stabili daca, actul suicidar reprezinta un act de vointa voluntar al
subiectului (daca a actionat liber – actiune libera in cauza) sau
dimpotriva, este un act determinat.
Schematizand succesiunea in timp a evenimentelor
tanatogeneratoare, se poate – in opinia mea – spune ca avem o faza
externa, ce debuteaza cu acea actiune sau inactiune (cauza prima)
de natura umana[xii] ce
cauzeaza
traumatismul[xiii] tanatogenerator,
continuand cu faza interna in care sunt cuprinse toate
modificarile structurale si/sau fiziologice, posttraumatice, ce determina
moartea biologica, acesta fiind procesul de producere al mortii, in care,
evident vor fii incluse si acele stari, situatii, imprejurari cu valoare de
conditie sau circumstanta.
Pentru a diferentia cele doua aspecte (extern si intern)
putem spune ca avem o cauza juridica (actiunea sau
inactiunea umana) ce marcheaza inceputul lantului cauzal, ce determina cauza
medicala, respectiv traumatismul, care la randul sau, determina
moartea biologica.
2.
Sinuciderea – la
prima vedere - moarte suspecta de a fi violenta.
Sinucidere[xiv] – prima
facia. Experienta comuna
ne releva multe situatii practice in care, la prima constatare (la fata
locului) circumstantele intalnite, pot pleda spre o (pre)concluzie privind un
act suicidal, si tot aceasta – experienta comuna – este cea care, ne
reaminteste, ca nu putine au fost
situatiile in care, actele de de omucidere au fost “deghizate in sinucideri” astfel spus, au fost acte disimulate,
creand impresia unui act suicidal. De aici, si nevoia de
prudenta si rezerva, in avansarea unor concluzii (de multe ori “pripite” si
neavenite) mai inainte de lamurirea cauzei, prin activitatiile investigative
specifice.
Neconventional, am denumit aceasta situatie “suicid–prima
facia” pentru a desemna, ipoteza in care, la prima vedere “pare” a fi o
sinucidere, si de aici se pune intrebare: Ce conduita trebuie adoptata de catre
autoritatile statele (judiciare)?
Cum deja am anticipat, ne gasim in etapa in care dezlegarea “misterului mortii” nu mai depinde de “flerul” anchetatorului, ci, constituie o
veritabila obligatie a statului, ce evident, se subsumeaza notiunii de
obligatie procedurala. Aceasta, (si) pentru simplul motiv ca ne gasim in
ipoteza unei “morti suspecte” ce incontestabil, care dupa cum voi dezvolta in
cele ce succed, activeaza obligatia statului de a desfasura o ancheta efectiva.
De
la bun inceput, trebuie subliniat un fapt mai mult decat evident, si anume ca exigentele cerute unei astfel de
anchete, sunt absolut similare cu cele impuse in cazul unui omor, astfel incat,
trebuie respectata intocmai aceeasi metodologie investigativa, apta sa asigure
o lamurire a felului si cauzei mortii persoanei.
Temeiul
sustinerii de mai sus, il constituie insasi abordarea Curtii Europene, care in
evaluarea eficacitatii unei anchete, in astfel de situatii (moarte suspecta,
suicid) aplica acelasi “test” ca si in cazul investigarii unei omucideri.
Tocmai in acest sens, pentru a verifica modul cum autoritatile judiciare au
investigat cauza, Curtea s-a intrebat daca la momentul de inceput al
anchetei au existat “suficiente dovezi pentru a exclude şi ipoteza unui
omor premeditat[xv]”
astfel incat, sa se adopte versiunea suicidului.
Prin urmare, nu trebuie “cautate” dovezi sau
indicii, pentru a fi cercetata si versiunea de ancheta a omuciderii, ci
dimpotriva, pentru a putea fi abandonata aceasta versiune, trebuie sa existe
probe certe care sa o excluda. Insa, pana la a stabili daca exista
ori nu astfel de probe, acestea trebuie identificate si administrate, cu alte
cuvinte investigatia (in sens larg) trebuie initiata fara intarziere, si din
oficiu, intocmai ca in cazul unui omor.
3.
Obligatiile statului privind
protejarea vietii.
Viata, premisa si suportul tuturor drepturilor, si cu adevarat “cel mai
fundamental[17]”
drept al oricarei fiinte umane, cum era si firesc, se bucura de cea mai inalta
protectie juridica, atat in plan national cat si, indeosebi, international,
unde, statele, in mod reciproc, s-au obligat sa respecte tuturor fiintelor
umane aflate sub jurisdictia lor, acest drept suprem – dreptul de a trai.
O remarca se impune
a fi facuta, care ne va fi de folos, in intelegerea nevoii de a proteja viata,
inclusiv in cazul in care moartea s-a produce (evident, viata celorlalti, prin
initierea unei anchete).
Astfel, premisa de
la care pornim este aceea ca, interesul pentru protejarea acestui drept, apartine nu doar
fiintei umane (titularului) ci, in egala masura si societatii, care dincolo de
dezideratul respectarii drepturilor fundamentale, este in mod direct interesata
sa isi protejeze indivizii ce o compun, fara de care, si-ar inceta propria
existenta si chiar scopul de a fi.
Alaturi de acestia (individul si societatea) se adauga si o a treia categorie
de persoane interesate, respectiv apropiatii unei persoane
(familiei, persoanelor cu care victima avea relatii asemanatoare celor de
familie) care, asa cum vom vedea, in ipoteza unei morti suspecte, au dreptul si interesul moral propriu de a formula plangere si de a
participa in mod activ la ancheta ce trebuie sa elucideze cauzele mortii si, eventual,
sa-i traga la raspundere pe cei vinovati.
Revenind la protectia juridica a dreptului la
viata, se cuvine a aminti ca aceasta se concretizeaza inter alia si prin instituirea a doua
tipuri de obligatii in sarcina Statelor – art. 2 Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de
tip: negativ si pozitiv. Obligatia negativa, consta in interdictia,
ca si regula, a provocarii intentionate a mortii unei persoane prin agentii
sai. Obligatiile pozitive, constau in obligatiile statului relativ
la necesitatea protejarii efective si eficace a vietii persoanelor aflate sub
jurisdictia lor, prin masuri legislative, administrative[18] si
chiar - in optica mea - si judiciare[19].
Alaturi de aceste obligatii substantiale,
Statul are si un set de obligatii procedurale, decurgand din acelasi articol 2
din Conventie, respectiv de a initia si desfasura o ancheta efectiva, cu
privire la circumstantele mortii unei persoane, cu scopul de a
identifica si pedepsi pe cei responsabili.
4.
Obligatia
procedurala de a desfasura o ancheta efectiva.
Seriozitatea si profunzimea cu care statul isi respecta aceasta obligatie
procedurala – de a desfasura o ancheta efectiva – da, in opinia mea,
dimensiunea cea mai fidela a gradului de respectabilitate al fiintei umane. Practic, in acest
mod, se demonstreaza “cat de mult valoreaza, viata unui om” pentru societatea
respectiva. Daca statul – prin agentii sai, organele judiciare – vor valoriza
cu adevarat, viata oricarei fiinte umane, atunci, in orice ipoteza in care, se
nasc suspiciuni ca moartea a fost provocata, prin nesocotirea dreptului la
viata, negresit, vor desfasura cu adevarat o ancheta prompta, serioasa,
aprofundata, in asa fel incat “misterul mortii” (de cele mai multe ori) sa fie
ridicat, si circumstantele in care a intervenit, sa fie lamurite, si eventualii
responsabili, tinuti raspunzatori.
Chiar daca o astfel de obligatie, este in mod
“traditional” conceputa ca fiind una de mijloace (de diligenta) totusi,
exigentele cerute, data fiind valoarea suprema “in joc” sunt cele mai crescute,
iar asteptarile, pe masura.
Indeplinirea cu rigurozitate a acestei
obligatii procedurale, depaseste interesul persoanelor apropiate celui decedat,
constituind astfel o chestiune ce se circumscrie notiunii de interes general,
cata vreme, prin manifestarea unei reactii ferme si intransigente din partea
statului, se da semnalul ca nicio atingere ilicita adusa dreptului la viata nu
poate fi tolerata, si nu poate ramane nepedepsita, vorbind aici de
exemplaritatea reactiei sociale si efectual sau inhibitor, fata de pornirile
antisociale, intr-un cuvant, de preventia generala.
In egala masura, o reactie vehementa a
statului, confera nu doar satisfactie societatii, dar si un grad de incredere
fiecarei persoane ca acest drept fundamental este cu adevarat protejat si
valorizat, contribuind la consolidarea sentimentului de securitate.
5.
Cand
este “activata” aceasta obligatie?
Incontestabil, asistam la o expansiune
continua a campului de incidenta al acestei obligatii procedurale a statului de
a desfasura o ancheta efectiva. Daca initial, aceasta obligatie avea un domeniu
destul de restrans – in principiu, pentru acele cazuri de moarte produsa de
catre agenti ai statului, in prezent, s-a ajuns inclusiv la necesitatea
cercetarii potentialilor „autori intelectuali” adică persoanei care a comandat
asasinarea[20] si
deopotriva, a ipotezei determinarii unui suicid. Practic, am putea spune ca in
orice situatie de “moarte misterioasa” sau, juridiceste spus, moarte
suspecta de a fi violenta (pe langa situatiile de moarte
violenta, certa) statul are obligatia de a angaja o ancheta pentru
lamurirea conditiilor in care a intervenit decesul, si responsabilizarea celor
vinovati.
6. Standardele cerute
unei anchete efective;
Diversitatea si
multitudinea de situatii, impiedica alcatuirea unei liste exhaustive privind
„criteriile de evaluare” fiind, si in acest caz, in prezenta unei notiuni
autonome – cea de „ancheta efectiva” – aflata intr-o continua evolutie,
interpretativa, generata si impulsionata de „circumstantele si conceptiile
timpului” actual[xvi] Chiar si asa, principalele „repere”
pot fi decelate, acestea fiind:
1) Caracterul Adecvat al
anchetei. Pentru a fi "eficace" o investigație privind circumstantele
decesului unei persoane, trebuie să fie în primul rând adecvată (Hotărârea
Ramsahai și alții v. Țările de Jos §
324). In alte cuvinte fiind spus, autoritatiile sunt obligate sa ia toate
măsurile rezonabile pentru a asigura probele cu privire la incident, incluzând,
printre altele, mărturia martorilor oculari, dovezile medico-legale care să
furnizeze o evidență completă și exactă a leziunii și o analiză obiectivă a
constatărilor clinice, inclusiv a cauzei decesului. (Armani Da Silva împotriva
Regatului Unit, 166). O investigație eficientă poate, în anumite circumstanțe,
să necesite exhumarea corpurilor decedatului, în pofida opoziției familiei
(Solska și Rybicka împotriva Poloniei, §§ 120-121).
Tocmai de aceea,
concluziile investigației trebuie să se bazeze pe o analiză aprofundată,
obiectivă și imparțială a tuturor elementelor relevante. Nerespectarea unei
linii evidente de anchetă subminează într-o măsură decisivă capacitatea
anchetei de a stabili circumstanțele cauzei și identitatea celor responsabili
(Mustafa Tunç și Fecire Tunç împotriva Turciei [GC], § 175).
Spre exemplu, Curtea a
considerat ancheta inadecvată atunci când, de exemplu: s-a refuzat sa se
realizeze o reconstrucție a incidentului (reconstituire); neanalizarea armelor
de foc; lipsa unei înregistrări pictoriale adecvate a traumelor cauzate corpului
victimei de glonțul fatal; ancheta medico-legală a fost defectuoasă (Tanlı v.
Turcia, § 153); autoritățile au acceptat versiunea faptelor prezentate de
agenții statului inculpat fără a mai fi auzit de alți martori (Özalp și alții
împotriva Turciei, § 45) sau s-au bazat în mare măsură pe raportul întocmit de
aceștia (İkincisoy v. Turcia, § 78); Ancheta privind uciderea unui jurnalist de
investigație sa concentrat numai pe o singură linie de anchetă fără a examina
alte afirmații.
Cert, orice deficiență a
investigației care îi subminează capacitatea de a stabili cauza morții sau
persoana sau persoanele responsabile va risca să nu se conformeze acestui
standard (Al-Skeini și alții împotriva Regatului Unit [GC], § 166).
2) Promptitudinea
anchetei si initierea din oficiu; Doua aspecte se cer a fi verificate sub
aceste aspecte, si anume: momentul cand a inceput in mod efectiv ancheta si
durata acesteia. Cat priveste prima cerinta de verificat – momentul de inceput
– acesta, avand in vedere contextul analizei (efectivitatea anchetei) trebuie
determinat in raport de efectuarea propriu-zisa a unor activitati investigative
serioase si apte sa stabileasca realitatea, si nu, de la simpla declarare
„formala” a inceputului anchetei.
Cat priveste durata, desi criteriul aplicat nu il
poate reprezenta caracterul „rezonabil” (prevazut de art. 6 din Conventie) ci,
se apreciaza in raport de complexitatea si dificultatiile concrete ale cauzei,
si prin urmarirea imprejurarii daca ancheta a fost continua, fara sincope, perioade
de inertie nejustificata.
Se cuvine a sublinia ca,
o eventuala lentoare in ancheta, sau chiar tergiversarea, afecteaza
credibilitatea acesteia, si chiar mai grav, poate fi interpretata ca un act de
toleranta a unor astfel de fapte, ori chiar complicitate. Nu in ultima masura,
victimele indirecte, sunt supuse in mod cert unei suferinte si frustrari
suplimentare, existand riscul de revictimizare.
Deopotriva o veritabila “cheie” in care
trebuie analizata aceasta conditie, o reprezinta si dezideratul dupa care,
simpla trecere a timpului este de natură nu numai să prejudicieze o anchetă,
dar și să compromită definitiv șansele sale de reușită (Mocanu si altii
contra Romaniei, 337). Sau, dupa cum circula o “vorba” printre mai vechii
criminalisti, ce surprindea necesitatea practica a celeritatii “faptasul
trebuie gasit pana se raceste mortul”.
Apoi, initiativa inceperii anchetei nu
trebuie lasata la aprecierea persoanelor apropiate celui decedat, ci statului
ii revine sa initieze din oficiu o astfel de ancheta, fiind o chestiune ce tine
de interesul general – respectarea dreptului la viata, in componenta sa
procedurala.
3) Independenta anchetatorilor, care
insa, nu se reduce numai la o independenta fata de persoanele sau
structurile a caror responsabilitate este probabila in cauza, ci aceasta
notiune (diferita fata de conditia independentei instituita de art. 6 din
Conventie) se apreciaza si in raport de obiectivitatea anchetatorilor, inclusiv
fata de propriile convingeri, spre exemplu atunci cand,
procurorul isi formeaza o opinie/versiune de la inceput, desi inca probele nu
au fost administrate, fara a mai putea „concepe” sau „accepta” si o alta
verisune de ancheta, fapt care afecteaza efectivitatea respectivei cercetari.
Bunaoara, raportat la subiectul analizat, in
cazul in care, aparenta initiala prima facia, este aceea a unui
suicid, insusirea acestei versiuni de catre anchetator, inca din primele
cercetari (pozitie exprimata, fara rezerve in mod public) si fara a exista
probe care, cum aratam, sa excluda fara echivoc si alta varianta decat acestea,
in mod cert dovedeste o lipsa de independenta si obiectivitate (independenta
subiectiva a acestui fata de propriile preconceptii) care, afecteaza
eficacitatea si efectivitatea anchetei, cat timp, alte „piste” risca sa ramana
ne (sau insuficient) cercetate.
4) Controlul public si implicarea
urmasilor victimei; Trebuie să existe un element suficient al
controlului public privind ancheta sau rezultatelor acesteia în vederea
asigurării responsabilitate în practică, precum și în teorie. Desigur, acest
fapt nu obliga autoritatiile sa dezvaluie toate datele dosarului de ancheta,
insa, anumite informatii privind cursul anchetei (stadiul) si rezultatele
trebuie oferite publicitului, aceasta si pentru faptul ca, protectia vietii (in
componenta sa procedurala) reprezinta o valoare sociala generala, ce
intereseaza intreaga societate. Cu atat mai pregnanta devine aceasta conditie,
cu cat, cazul este mai cunoscut ori preocupa un numar mare de persoane.
In mod special, urmașul
victimei trebuie să fie implicat în procedură într-o măsura necesară pentru
a-și proteja interesele legitime (Al-Skeini și alții împotriva Regatului Unit
[GC], § 167).
Implicarea acestora nu
se rezuma doar la oferirea accesului la dosarul de investigatie, ci acestea
trebuie sa aiba posibilitatea efectiva sa isi exprime pozitia fata de anumite
aspecte ale anchetei, ce trebuie analizata, precum propuneri de probe, si
deopotriva, de a obtine si a prezenta opiniile unor specialisti, experti independenti
CONCLUZII
In cazul unui
suicid prima facia – autoritatiile au obligatia de a desfasura
o ancheta efectiva, aceasta fiind considerata ca fiind o moarte suspecta de a fi violenta. Exigentele anchetei trebuie sa
fie similarea celei specifice infractiunii de omor.
Incontestabil, concluziile
anchetei trebuie să se bazeze pe o analiză aprofundată, obiectivă și imparțială
a tuturor elementelor relevante. Nerespectarea unei linii evidente de anchetă
subminează într-o măsură decisivă capacitatea anchetei de a stabili
circumstanțele cauzei și, după caz, identitatea celor responsabili (vezi Kolevi
v. Bulgaria, nr. 1108/02, § 201, 5 Noiembrie 2009).
Astfel, in cazul în care un suicid este
prezumat de a fi avut loc, autorităţile urmează să demonstreze precum că danşii au
făcut tot ce le este în putere să înlăture orice dubii pentru a
satisface interesul familiei decedatului vizavi de toate circumstanţele legate
de moartea persoanei. În practică aceasta înseamnă o cercetare minuţioasă a
tuturor elementelor întru a exclude orice tendinţe de a considera că decedatul
a fost subiectul unui act criminal. Investigaţia urmează a fi una minuţioasă şi
multilaterală. Autorităţile sunt obligate să adopte toate măsurile rezonabile
pentru a stabili toate aceste elemente. O cerinţă a promptitudinii şi
desfăşurării rezonabile este prezumată în acest context. (Anusca c. Moldovezi,
paragraful 39).
Deopotriva, in ipoteza in care datele cauzei,
indica in mod cert, ca este vorba despre un suicid, atunci, in masura in care
exista cel putin indicii, ori o astfel de verisune este avansata, cercetariile
trebuie continuate si sub aspectul unei posibile fapte de determinare a
sinuciderii.
In finalul anchetei, dubiile familiei, care
sunt rezonabile si justificate in raport de datele cauzei, legat de cauzele
reale ale mortii, trebuie inlaturate. De amintit ca “un dubiu” poate reieşi si
dintr-o serie de indicii sau supoziţii necontestate, suficient de serioase,
precise şi concordante, nu doar din probe certe (Orhan împotriva Turciei, nr.
25656/94, pct. 264, 18 iunie 2002, şi Irlanda împotriva Regatului Unit, citată
anterior, pct. 161).
[i] Fiind o analiza de ansamblu asupra problematicii, nu au fost indicate pentru fiecare intrebare si spetele de referinta unde au fost propuse, insa, cu titlu exemplificativ si cu o relevanta ridicata, indic:Cuaza Hasan Çalışkan, Requête no 13094/02) §§ 50-51 site: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-86494; Güngör contra Turciei (cererea nr.22890 / 95) site: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-68574; Esat Bayram contra Turciei (cererea no. 75535/01) site http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-92693
[ii] Termenul actual uzitat este cel de MEDICINA LEGALA,
insa, din dorinta de a “reinvia” anumite notiuni uzitate in trecu, prefer sa
denumesc le folosesc si pe acestea – Prof. dr. M. Kernabach, Medicina Judiciara, Ed. Medicala, Bucuresti 1953
[iii] Actul Uniform de Determinare a Decesului din anul 1981 S.U.A statueaza in Sectiunea I. ca: O persoană care a suferit fie (1) încetarea ireversibilă a funcțiilor circulatorii și respiratorii, fie (2) încetarea ireversibilă a tuturor funcțiilor întregului creier, inclusiv a creierului, este moartă. O determinare a decesului trebuie făcută în conformitate cu standardele medicale acceptate
[iv] V.
Iftenie, D. Dermengiu, Medicina legala, ed. CHBeck, 2014 p. 52
[v] In doctrina medico-legala, moartea violenta a mai fost definita ca fiind: moartea produsa sub actiunea brutala a factorilor de mediu extern (de ordin fizic, mecanic, chimic, biologic si psihic), restul mortilor fiind etichetate ca neviolente – dr. V. Dragomirescu, in acelasi sens Prof. Gh. Scripcru. Deopotriva, se mai prefera si formula (definitorie) dupa care: Moartea violenta – consecinta a actiunii unor agenti externi (mecanici, fizici, chimici, bilogici si psihici) – Ghid de Medicina Legala, V.Astarastoae, C.Grigore, C.Scripcaru, Ed. Contact, Iasi 1993p.35
[vi] Moartea subita, se
caracterizeaza prin faptul ca, se produce la persoane, in aparenta de sanatate
– Prof. dr. M. Kernabach, Medicina Judiciara, Ed. Medicala, Bucuresti 1953,
p.81
[vii] dr.
Pavel Balca, Cercetarea criminalsitica la fata locului in noile conditii
procedural penale, Revista Pro Lege, sit-ul http://revistaprolege.ro/cercetarea-criminalistica-la-locul-faptei-noile-conditii-procedural-penale/ accesat ultima data la 27.02.2019
[viii] art. 34 Norme Procedurale din 25 mai 2000 privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale, Ministerul Justitiei si Ministerul Sanatatii, Publicat in M.O. nr. 459 din 19 septembrie 2000. A se vedea si Ordinul nr. 321/2005 al Ministerului Sanatatii, privind aprobarea metodologiei de efectuare a autopsiei medico-Iegale
[ix] Prof.V.
Belis, Medicina Legala in Practica judiciara, Ed. Juridica, p.83
[x] Prof.
M. Kernabach, Medicina Judiciara, Ed. Medicala, Bucuresti 1953p.111
[xi] Agenţii
mediului ambiant, prin care se produc vătămările şi leziunile corporale, se
numesc factori traumatizanţisau vulneranţi,
si pot fi: mecanici, fizici, chimici, biologici si psihici. Caracterul şi
particularităţile leziunilor mecanicesunt determinate de
specificul acţiunii factorilor traumatici în complex:
caracterul obiectului, valoarea energiei cinetice, direcţia şi unghiul de
aplicare a forţei, localizarea topografică a acţiunii etc
[xii] Din perspectiva raspunderii juridice, factorul uman este de interes, fara a face abstractie insa si de acele situatii in care, procesul tanatogenerator este declansat de un animal sau un bun, ce la randul sau, s-a datorat unei actiuni sau omisiuni umane.
[xiii] Notiunea de traumatism, in acceptiunea medico-legala, reprezinta orice proces patologic care apare dupa interventia brusca, directa sau indirecta, a unui factor extern – mecanic, fizic, chimic, biologic – si care se caracterizeaza prin modificari structurale, fiziologice sau moarte. - Prof. dr. M. Kernabach, op. cit. p. 111
[xiv] Sinuciderea (denumita
si autoliza, autokirie sau autoanazie) semnifica
incetarea vietii consecutiv unei actiuni comisive sau omisive realizata de
persoana respectiva: cu intentie, determinata de o alta persoana sau accidental
– Prof. N. MInovici
[xv] Anusca contra Moldovei - Investigaţia inadecvată a suicidului paragraful 33 (Cerere nr. 24034/07)