Pasivitatea Directiei de Protectie a Copilului (DGASPC) Abuz parental. Condamnare CEDO. Comentariu

În Monitorul Oficial din 15 iulie 2019 a fost publicată hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza R.I. și alții împotriva României, din 04.12.2018, care aduce un element de noutate in abordarea subiectului masurilor privind minorii.

Obiectul cauzei Plangerea doamnei R.I., care acționează totodată în numele copiilor săi, M.I. și I.I.,care afirma că, aceștia au fost supuși alienării parentale de către tatăl lor și că autoritățile nu au luat nicio măsură pentru recunoașterea și stoparea abuzului, care a fost rezultatul neexecutării de către acestea, în timp util, a sentințelor de încredințare a copiilor.

Constatarile Curtii EDO: Prima reclamantă nu a putut locui cu copiii începând din noiembrie 2013  atunci când au fost luați de tatăl lor. Curtea reiterează faptul că, într-o cauză de acest tip, o măsură este apreciată ca fiind adecvată în funcție de celeritatea cu care este pusă în aplicare.

Ideologia Curtii EDO: Obligația autorităților de a acționa prompt este și mai importantă în cazuri precum cel de față, în care părintele căruia îi sunt încredințați copiii solicită înapoierea copiilor din partea unei persoane (celălalt părinte sau un terț) care reține copiii fără niciun drept și fără consimțământul persoanei căreia îi sunt încredințați copiii. În prezenta cauză, au trecut 5 ani de când prima reclamantă a avut ultima dată posibilitatea de a-și exercita drepturile părintești. 

Curtea consideră că timpul trecut de când prima reclamantă a alertat inițial autoritățile privind situația sa este în sine problematic, deoarece a permis ca legăturile de familie dintre prima reclamantă și copiii săi să se deterioreze, ceea ce îngreunează executarea sentințelor de încredințare a minorilor.

Analiza cauzei: În ceea ce privește măsurile concrete luate de autorități pentru a înlesni reîntregirea familiei reclamanților, din informațiile aflate la dosar reiese că direcțiile publice de protecție a copilului au rămas relativ pasive în cazul reclamanților. Mai concret, prima reclamantă a făcut două sesizări la DGASPC București cu privire la problemele întâmpinate la vizitarea copiilor săi, dar instituția nu a fost în măsură să acționeze deoarece R. nu era acasă atunci când reprezentanții acesteia au încercat să facă o vizită acolo . Nu există nimic care să arate că reprezentanții au făcut ceva mai mult decât o simplă încercare de a face o vizită la domiciliul lui R. sau că au instituit un mecanism de sancționare a acestuia pentru atitudinea de obstrucționare. În această privință, Curtea recunoaște eforturile constante depuse de prima reclamantă pentru executarea deciziilor de încredințare a copiilor și pentru protejarea copiilor săi împotriva influenței tatălui lor, inclusiv prin alertarea DGASPC și a Parchetului cu privire la comportamentul acestuia.

Curtea observă, de asemenea, că, deși un psiholog a indicat autorităților la 22 ianuarie 2015 necesitatea imediată de a evalua copiii (a se vedea supra, pct. 17), acestea nu au dispus niciodată o astfel de expertiză. Abia după ce prima reclamantă a solicitat o hotărâre judecătorească s-a efectuat evaluarea, iar abuzul psihologic sub forma alienării parentale exercitate de tată a fost confirmat în raportul psihologului din 17 noiembrie 2015.

Curtea deplânge faptul că autoritățile nu au acordat o atenție deosebită destrămării progresive a legăturii dintre prima reclamantă și copiii săi și nici comportamentului manipulator al tatălui  Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze, fără a aduce atingere rolului său subsidiar, că autoritățile nu au acționat în timp util și nu au făcut ceea ce era rezonabil în acele circumstanțe pentru executarea sentințelor de încredințare a minorilor, nereușind astfel să realizeze un echilibru just între interesele concurente ale persoanei și ale comunității.

Articolul 8 a fost violat; În concluzie, reclamanții nu au beneficiat de o protecție efectivă a dreptului lor la respectarea vieții lor de familie.Prin urmare, a fost încălcat art. 8 din Convenție.

Comentariu: Din analiza Hotararii, cat si a practicii relevante a Curtii, se pot desprinde urmatorele reguli:

Dreptul copilului minor de a sesiza Curtea Europeana, prin intermediul reprezentantului legal, parinte al acestuia, chiar daca, parintele se afla în conflict cu autoritățile și care susține că deciziile și comportamentul acestora nu sunt în concordanță cu drepturile garantate de Convenție.

Celeritate procedurii; Curtea considera că desfășurarea ineficientă și, în special, cu întârziere, a acțiunilor de încredințare poate determina o încălcare a art. 8 din Convenție. Durata procedurilor în care sunt implicați copii capătă o importanță deosebită, deoarece există întotdeauna pericolul ca orice întârziere procedurală să aibă efect asupra soluționării de facto a problemei în fața instanței

Masurile coercitive limitate; trebuie luate în considerare atât interesele, cât și drepturile și libertățile tuturor părților implicate; Datoria autorităților de a lua măsuri pentru a înlesni reîntregirea familiei nu este absolută, deoarece reunirea unui părinte cu copiii care locuiesc de mai mult timp împreună cu celălalt părinte nu poate avea loc imediat și poate necesita luarea de măsuri pregătitoare (a se vedea Nuutinen, citată anterior, pct. 128). Natura și amploarea acestei pregătiri depind de circumstanțele fiecărui caz în parte, însă înțelegerea și cooperarea tuturor părților implicate constituie întotdeauna o componentă importantă. Deși autoritățile naționale trebuie să facă tot posibilul pentru a facilita o astfel de cooperare, orice obligație de a aplica măsuri coercitive în această privință trebuie să fie limitată, întrucât trebuie luate în considerare atât interesele, cât și drepturile și libertățile tuturor părților implicate, în special interesul superior al copilului și drepturile sale în temeiul art. 8 din Convenție 

Masurile coercitive, numai in caz de comportament illegal; Crtea retine ca, nu trebuie exclusă recurgerea la sancțiuni atunci când părintele cu care locuiesc copiii are un comportament ilegal (a se vedea Eberhard și M., citată anterior, pct. 130, și Ignaccolo-Zenide, citată anterior, pct. 106). Chiar dacă este posibil ca unele sancțiuni mai severe să nu fi putut schimba poziția generală a părintelui respectiv, acest lucru nu scutea autoritățile naționale de obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a înlesni legăturile de familie 

Opinia copilului este necesara dar, nu hotaratoare; Curtea consideră că este important să reitereze faptul că, deși jurisprudența sa impune luarea în considerare a opiniilor copiilor, aceste opinii nu sunt neapărat imuabile, iar obiecțiile lor, cărora trebuie să li se acorde atenția cuvenită, nu sunt neapărat suficiente pentru a fi puse deasupra intereselor părinților, în special atunci când este vorba de legături periodice cu copiii lor. Dreptul unui copil de a-și exprima propriile opinii nu ar trebui interpretat ca oferind un drept de veto necondiționat copiilor, fără a lua în considerare alți factori și a efectua o examinare în scopul determinării interesului superior al copilului; în mod normal, acest interes impune menținerea legăturilor personale ale copilului, cu excepția cazurilor în care acest lucru ar dăuna sănătății și dezvoltării copilului.

Momentul de inceput al aprecierii interventiei statului, este cel al sesizarii adresate oricarui organism de stat, precum in speta, DGASPC.

Av. Artin Sarchizian

33 comments - Pasivitatea Directiei de Protectie a Copilului (DGASPC) Abuz parental. Condamnare CEDO. Comentariu

Leave a reply