Nici urma de legalitate! Cazul Sorina
Intrebarea “cheie” in dezlegarea misterului legalitatii, este daca, prin mijlocirea unei perchezitii, se poate asigura, punerea in executare a unei hotarari civile, privitoare la un minor, chiar si in contextul in care exista o acuzatie/ancheta, ce vizeaza o posibila infractiune de “sechestrare de persoane” de catre procuror?
In gasirea raspunsului, trebuie “citita Legea” care este cat se poate de clara !
In primul rand, se face distinctia intre: 1) masura “restabilirii situatiei anterioare savarsirii unei infractiuni” care, potrivit art.256 se poate dispune numai de catre “Instanța de judecată, (care) în cursul judecății, poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă” in schimb, procurorul în cursul urmăririi penale, poate dispune numai restituirea lucrurilor (art. 255 C.proc.Pen.) si 2) procedeul probator al “perchezitiei” care poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această infracțiune, la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului (art. 157 alin.1 C.proc.pen)
Chiar Curtea Constitutionala a retinut “că percheziția constituie un procedeu de descoperire a mijloacelor materiale de probă. Încuviințarea percheziției nu reprezintă un proces, ci o măsură procesuală luată pentru strângerea probelor necesare aflării adevărului” (Dec. 875/2006 CCR) si, fata de dispozitiile actuale, si/sau la prinderea suspectului ori inculpatului.
Sigur, trebuie observate si dispozitiile art. 158 alin. 14 lit. b din C.proc. ce prevad ca “dacă există suspiciunea că în spațiul în care urmează a se efectua percheziția se află o persoană a cărei viață sau integritate fizică este pusă în pericol” (!!!) se poate fără indeplinirea unor formalitati, text ce poate fi interpretat si in sensul ca, acest procedeu probator, ar putea fi utilizat si pentru “salvarea unei persoane” dar, numai atunci cand, asa cum mai sus am citat expres din lege, este vorba despre “o persoană a cărei viață sau integritate fizică este pusă în pericol”.
In rest, potrivit Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta pentru care se efectuează urmărirea penală (art. 159 C.proc.Pen.)
Asadar, scopul unei astfel de procedeu probator, puternic intruziv in viata privata, poate avea un obiect bine determinat de lege (descoperirea și strângerea de probe ori prinderea suspectului sau inculpatului) context in care, orice deviere de la acest obiectiv, constituie o ingerinta ilegitima.
In Concluzie: in ipoteza in care, NU suntem in prezenta unei situatii in care, viață sau integritate fizică sa fie pusă în pericol, procurorul, nici cu ocazia perchezitiei, si nici cu “titlu” de restabilire a situatiei anterioare, nu poate dispune ori lua, masura, preluarii unui minor, cu atat mai mult, in conditiile refuzului acestuia de a se despartii de persoanele cu care are o legatura specifica relatiilor de familie (notiunea de familie/viaţă de familie, in interpretarea CEDO, s-a extins şi asupra relaţiilor de familie de facto).
Singura modalitate legala, este cea prevazuta de art. 910-914 C.proc. Civ., ce reglementeaza “Executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori” care, se va aplica si in cazul unei solutii penale (aducerea la indeplinire) cand, se vor aplica normele procesual civile conform art. 2 alin. 2 C.proc. Civ ce prevede ca“dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare”.