În orice sistem juridic, oricât de clar ar fi formulată o dispoziție legislativă, în mod inevitabil există un element de interpretare judiciară. Însă, si aceasta – cu atât mai mult, când discutam despre norme cu caracter sancționator – este supusa unor limite.
O astfel de “limita” in interpretarea si aplicarea dreptului, o reprezintă Articolul 7 § 1 din Convenția EDO, care consacră, la modul general, principiul legalității delictelor și a pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege) și interzice, în mod special, aplicarea retroactivă a dreptului penal atunci când ea se face în dezavantajul acuzatului.
De asemeni, acest text, prevede si neaplicarea legii penale în mod extensiv în dezavantajul acuzatului (in malam partem) de exemplu prin analogie. Astfel, in domeniu sancționator (nu doar penal) legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile (fapta –p.n) și sancțiunile.
Foarte important de amintit, Noțiunea „drept“(„law“) folosită la art. 7 corespunde noțiunii „lege“ ce apare în alte articole din Convenție; ea înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât și jurisprudențială și implică condiții calitative, printre altele, pe cele ale accesibilității și previzibilității .
Din interdicția de aplicare extensivă a legii penale rezultă că, în lipsa cel puțin a unei interpretări jurisprudențiale accesibile și rezonabil previzibile, cerințele art. 7 nu pot fi considerate ca respectate în privința unui acuzat, in ipoteza in care, in procesul sau, instanța de apel a procedat în mod expres la o aplicare extensivă a legii penale iar, Instanța de recurs nu a înțeles să caseze această parte a deciziei. Ea doar a constatat că reclamanții întruneau condițiile necesare pentru a fi recunoscuţi drept autori ai infracţiunii, confirmând astfel interpretarea instanţei de apel - Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, in care Curtea a reținut ca: Reclamanții, la data faptelor, angajați la o întreprindere private, au fost condamnați pentru luare de mita, instanța interpretat in mod extensiv noțiunea de funcționari (si prin includerea funcționarilor private).
Fata de acest mod de aplicare al legii (interpretare) Curtea a considerat ca in lipsa de jurisprudenţă prealabilă în ceea ce privește asimilarea faptelor de luare de mită ale angajaţilor unei bănci cu cele ale „funcţionarilor“ şi ale „altor salariaţi“ ai organizaţiilor prevăzute la art. 145 din Codul penal rezultă, în speță, din faptul că Guvernul nu a furnizat precedente în acest sens. Faptul că doctrina interpretează în mod liber un text de lege nu se poate substitui existenţei unei jurisprudențe. A judeca altfel ar însemna să nu respectăm obiectul și scopul acestei prevederi, care urmărește ca nimeni să nu fie condamnat în mod arbitrar.
Așadar, este timpul sa recunoaștem, si noi (care pana nu de mult, nu acceptam ideea ca jurisprudența ar fi izvor de drept) rolul precedentului judiciar. De altfel, Curtea Europeana tranșează foarte clar aceasta chestiune, arătând ca “În tradiția juridică a statelor părți la Convenție este consacrat faptul că jurisprudența, ca sursă de drept, contribuie în mod necesar la evoluția progresivă a dreptului penal”.
Numai precedentul judiciar, ofera predictibilitate actului de justitie, si poate asigura astfel, securitata juridica.
Av. Artin SarchizianReplace this text with some additional info. If there is no extra info, you can hide this text or hide this block by clicking the icon at the above right corner.
Trimite-i un e-mail la: (gethelp05@gmail.com)