Curtea de Justitie a UE a decis ca “dreptul comunitar impune principiul potrivit căruia statele membre sunt obligate să repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcările dreptului comunitar care le sunt imputabile” (Hotarara CJUE din 19 noiembrie 1991 În cauzele conexate C-6/90 și C-9/90).
Astfel, posibilitatea de a obține despăgubiri din partea unui stat membru se naste si în cazul în care, efectul deplin al normelor comunitare este condiționat de o acțiune din partea statului și, prin urmare, în absența unei astfel de acțiuni, particularii nu pot să invoce în fața instanțelor naționale drepturile care le sunt recunoscute de dreptul comunitar. Spre exemplu, atunci cand statul nu a transpus o Directiva in legislatia nationala. Ori, atunci cand un stat membru nu își respectă obligația care îi incumbă de a lua toate măsurile necesare pentru a atinge rezultatul prevăzut de o directivă, eficacitatea deplină a acestei norme de drept comunitar impune dreptul la despăgubire .
Conditiile pentru angajarea raspunderii statului sunt in numar de trei: Prima dintre aceste condiții este ca rezultatul prevăzut de directivă să conțină atribuirea de drepturi în favoarea particularilor. A doua condiție este să poată fi identificat conținutul acestor drepturi pe baza dispozițiilor directivei. În sfârșit, a treia condiție este existența unei legături de cauzalitate între încălcarea obligației care îi incumbă statului și prejudiciul suferit de persoanele prejudiciate. Aceste condiții sunt suficiente pentru a da naștere unui drept la despăgubire în favoarea particularilor, întemeiat direct pe dreptul comunitar.
De amintit ca, izvoarele principale ale dreptului Uniunii, sunt împărțite în: dreptul primar și dreptul secundar. Dreptul primar este format din tratatele care stabilesc cadrul juridic al Uniunii Europene. Dreptul secundar este compus din instrumente juridice bazate pe aceste tratate, cum ar fi regulamente, directive, decizii și acorduri. Acestora li se adaugă principiile generale ale dreptului UE, jurisprudența dezvoltată de Curtea Europeană de Justiție și dreptul internațional.
În mod cert, dreptul
european nu generează numai obligații pentru țările UE, ci și drepturi pentru
persoanele fizice. Astfel, persoanele fizice pot să se prevaleze de aceste
drepturi și să invoce în mod direct normele europene în
fața instanțelor naționale și europene (
Fără a afecta principiul
aplicării directe a dreptului Uniunii, totuși, în ce privește dreptul secundar,
sfera de aplicare a efectului direct depinde de tipul
actului. De fapt, aici își găsește utilitatea distincția dintre efectul direct
pe verticala și cel pe orizontală. Astfel, efectul direct vertical intervine în relațiile dintre
persoanele fizice și țară. Aceasta înseamnă că persoanele fizice pot să se
prevaleze de o normă europeană față de țară; iar, efectul
direct orizontal intervine în relațiile dintre persoanele
fizice. Aceasta înseamnă că o persoană fizică poate să se prevaleze de o normă
europeană față de o altă persoană fizică.
Replace this text with some additional info. If there is no extra info, you can hide this text or hide this block by clicking the icon at the above right corner.