O prevedere aparent “formala” si lipisita de continut, in
realitate va reprezenta “cheia succesului” in implementarea acestei proceduri. Astfel,
se proclama expressis verbis dreptul la mediere.
Astfel, la articolul (2) din Lege, după alineatul (5) se introduc şase noi alineate, intre care si alin. (9) dupa care “Persoanele fizice sau juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin mediere atât în afara, cât şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege”
Acest text insa, trebuie citit impreuna cu alineatul (6) al aceluiasi articol, dupa care „ Judecătorul, procurorul, notarul public, avocatul, executorul judecătoresc şi consilierul juridic recomandă părţilor, respectiv părţii pe care o reprezintă, soluţionarea amiabilă a litigiului, respectiv a conflictului, prin procedura medierii, potrivit legii special.
Se proclama (recunoaste) astfel, un veritabil drept substantial (la mediere) – care reprezinta o posibilitate recunoscuta de lege, oricarei persoane (fizice sau juridice) de a-şi soluţiona disputele prin mediere, dar care insa, depind – deci, nu este absolut! – de conduita unei alte persoane, respectiv persoana cu care se afla in disputa, care la randul ei, are propiul drept de a-si exprima vointa de a solutiona amiabil diferendul.
Sigur, suntem in prezenta unui drept sui generis (cu o fizionomie specifica) unde nu avem un subiect
pasiv mai exact “la capatul acestui drept” – cum se intampla in majoritatea drepturilor
relative – nu se gaseste un debitor “clasic” (o persoana obligata, care sa se supuna
vointei titularului dreptului) ci, o persoana, parte la randul ei a
diferendului, care deasemeni poate decide in mod liber, sa solutioneze litigiul
in mod amiabil.
In realitate, obligatia de a respecta acest drept, revine
urmatorilor: Judecătorul, procurorul,
notarul public, avocatul, executorul judecătoresc şi consilierul juridic, care
insa au indatorirea de a recomanda părţilor, respectiv părţii pe care o reprezintă, soluţionarea amiabilă
a litigiului, respectiv a conflictului, prin procedura medierii, potrivit legii
special.
Asadar, nu suntem doar in prezenta unei simple norme de
recomandare “sa recomande” ci a unei veritabile obligatii de “a recomanda”
partiilor sau partii aceasta obligatie, urmand sigur, ca mai departe, acestea
sa decida “calea” de urmat, tinand cont de toate beneficiile acestei proceduri.
Sigur, recomandarea trebuie sa fie una complta – prin prezentarea avantajelor
concrete (spre exemplul, cel de ordin pecuniar) si cele reale (nerezumandu-se
la o simpla “vorba” ci, un indemn ferm).
Astfel, se cuvine a aminti deosebirea dintre simpla informare
si recomandare, ce reprezinta mult mai mult cu precizarea ca in cadrul acestei
forme de justitie – amiabila – partile pot (si chiar este recomndat) sa fie
asistate de avocati ori consilieri juridici.
Cred sincer ca daca aceste obligatii vor fi respectate,
numarul celor care vor apela la acesta procedura va creste, fapt care, ne va
apropia spre normalitate, unde justita distributiva din prezent (atata de
nesatifacatoare) va fi inlocuita de justitia restaurativa, prin parcticile de
tip ADR (vezi Centru ADR-Romania)
Av. Artin SARCHIZIAN
Replace this text with some additional info. If there is no extra info, you can hide this text or hide this block by clicking the icon at the above right corner.