Paradoxal, una dintre cele mai fundamentale reguli de drept – prezumptia de nevinovatie – in privinta careia, nimeni nu s-ar mai astepta sa existe dificultati de intelegere ori viziuni diferite, ridica uneori in practica serioase probleme de aplicare, si evident, respectare, ce sunt adevarate mituri. Doua dintre aceste “mituri” sunt urmatoarele:
Primul: ca, o achitare pentru lipsa de probe, nu are aceeasi “autoritate”
precum o achitare dedusa din constatarea nevinovatiei. Astfel, in acest caz - achitare pentru lipsa
de probe -suspiciunea planeaza in continuare, cata vreme, inexistenta probelor
nu echivaleaza cu lipsa de vinovatie.
Al doilea: ca, prezumptia de nevinovatie, nu este aplicabila in domeniul
extrapenal ci, aceasta prezumptie reprezinta numai expresia regulii din
procesul penal, conform careia cel acuzat nu trebuie sa isi dovedeasca nevinovatia,
ci dimpotriva, aceasta sarcina (onus probandi) revine acuzatorului .
Demontarea (ori nu) a acestor mituri, depinde in mod covarsitor, de
stabilirea domeniului (taramului de aplicare) al prezumptiei de nevinovatie,
demers ce se poate realiza numai prin raportare la normele de drept ce
reglementeaza aceasta prezumptie de inocenta.
Astfel, potrivit art. 48 alin.(1) din Carta Drepturilor Fundamentale ale
Uniunii Europene „orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce
vinovăția va fi stabilită în conformitate cu legea” această dispoziție
corespunde articolului 6 alineatul (2) din CEDO. De amintit ca, potrivit
articolului 52 alineatul (3) din cartă, dreptul la prezumția de nevinovăție are
același înțeles și aceeași întindere ca și dreptul corespunzător garantat de
CEDO.
Insa, acelasi drept – de a fi prezumat ca fiind nevinovat – il regasim
consacrat si in Constitutia Romaniei, Articolul 23 denumit “Libertatea individuala” alineatul
(12) Până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti de condamnare, persoana este considerate ca fiind nevinovata.
Avertizez ca deloc intamplator am redat cele trei texte, ci, dupa cum se observa, domeniul prezumptiei de nevinovatie recunoscut prin Constitutia Romaniei (ce nu se refera numai la “o persoana acuzata”) este mai larg dacat cele doua reglementari internationale amintite.
Insa, pentru a scurta argumentarea si a ajunge la raspuns, ma voi folosi de cateva reguli deja consacrate pe cale jurisprudentiala.
Astfel, Curtea de Justitie a UE retine cu valoare de principiu ca “Prezumția de nevinovăție trebuie garantată atât în amontele, cât și în avalul procesului penal”. Argumenteaza curtea ca, articolul 6 alineatul (2) din CEDO urmărește totodată „ca indivizii care au beneficiat de o achitare sau de o încetare a urmăririlor să nu fie tratați de agenți sau de autorități publice ca și cum ar fi de fapt vinovați de săvârșirea infracțiunii care le fusese imputată”( CEDO Hotărârea Allen împotriva Regatului Unit din 12 iulie 2013 (§ 94).
Garantarea dreptului la prezumția de nevinovăție după o procedură penală se explică prin faptul că, „fără o protecție destinată să asigure respectarea în cadrul oricărei proceduri ulterioare a unei achitări sau a unei decizii de încetare a urmăririlor penale, garanțiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 [alineatul (2) din CEDO] ar risca să devină teoretice și iluzorii. Ceea ce este în joc de asemenea odată cu finalizarea procedurii penale este reputația persoanei interesate și maniera în care aceasta este percepută de public”( CEDO Hotărârea Allen împotriva Regatului Unit din 12 iulie 2013 (§ 94).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat astfel că „domeniul de aplicare al articolului 6 [alineatul (2) din CEDO] nu se limitează la procedurile penale care sunt pendinte, ci se poate extinde la deciziile judecătorești pronunțate după încetarea urmăririi penale [...] sau după o achitare [...], în măsura în care problemele ridicate în aceste cauze constituiau o consecință și o completare a procedurilor penale în cauză în care reclamantul avea calitatea «de acuzat»”( CEDO Teodor împotriva României din 4 iunie 2013).
După cum decurge în special din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Vassilios Stavropoulos împotriva Greciei din 27 septembrie 2007, „exprimarea unor suspiciuni cu privire la nevinovăția unui acuzat nu mai este acceptabilă după o achitare rămasă definitivă”.
Deopotriva „odată achitarea rămasă definitivă – chiar dacă este vorba despre o achitare în aplicarea principiului in dubio pro reo în conformitate cu articolul 6 [alineatul (2) din CEDO] –, exprimarea unor îndoieli cu privire la vinovăție, inclusiv cele întemeiate pe motivele achitării, nu este compatibilă cu prezumția de nevinovăție” (idem).
În aceeași hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, „în temeiul principiului in dubio pro reo, care constituie o expresie particulară a principiului prezumției de nevinovăție, nicio diferență calitativă nu trebuie să existe între achitarea din lipsă de probe și achitarea care rezultă dintr‑o constatare a nevinovăției persoanei, care nu lasă loc niciunei îndoieli. Astfel, hotărârile de achitare nu se diferențiază în funcție de motivele care sunt reținute de fiecare dată de instanța penală. Dimpotrivă, în cadrul articolului 6 [alineatul (2) din CEDO], dispozitivul unei hotărâri de achitare trebuie respectat de orice altă autoritate care se pronunță în mod direct sau incident cu privire la răspunderea penală a persoanei interesate”( Hotărârea Vassilios Stavropoulos împotriva Greciei, citată anterior (§ 39). A se vedea de asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Tendam împotriva Spaniei din 13 iulie 2010 (§ 39).
Concluzia:
Nu poate fi acceptata ideea ca, respectarea prezumptiei de nevinovatie depinde de “temeiul achitarii” (calitativ) ci, dupa cum a retinut CJU, aceasta prezumptie trebuie respectata si in aval (dupa achitare) de procesul penalDeopotriva, nu ar fi de acceptat ca prezumptia de nevinovatie sa “fie valabila” (eficace) numai in fata instantelor penale, ci acest drept – de a fi prezumat ca fiind nevinovat – este opozabil “erga omenes” toate autoritatile statului avand obligatia de a-l respecta. Argumentul forte, in sustinerea acestei concluzii il reprezinta modul in care Constitutia Romaniei consacra acest drept, in cuprinsul Articolului 23 denumit “Libertatea individului” alineatul (12) de unde, putem trage concluzia ca acest drept, nu reprezinta o simpla garantie, recunoscuta in cadrul unui proces (penal) cata vreme, se bucura de o reglementare distincta de cea care, recunoaste garantiile procesului echitabil.
Replace this text with some additional info. If there is no extra info, you can hide this text or hide this block by clicking the icon at the above right corner.