Enumar numai cateva dintre intrebarile “cheie/test” (desprinse din analiza[i] practicii Curtii Europene) prin care se poate stabili daca Statul si-a indeplinit, ori nu obligatia procedurala de a efectua o ancheta efectiva privind moartea unei persoane.
Au fost stabilite toate circumstanțele producerii mortii, inclusiv orice alte posibile scenarii, altele decat sinucidere? Exista suficiente dovezi pentru a exclude şi ipoteza unui omor disimulat sub forma unei sinucideri? Au considerat autoritatile, evenimentul drept sinucidere prima facia și, dacă da, pentru ce motiv? Au făcut autoritatile judiciare tot ce le este în putere să înlăture orice dubiu privind cauza mortii, pentru a satisface astfel interesul familiei decedatului vizavi de toate circumstanţele legate de moartea persoanei? Au fost rudele apropiate ale victimei implicate în procedura într-o măsura necesară pentru a-i proteja interesele sale legitime? Exista omisiuni ori nereguli procedurale din partea autoritatilor judiciare, care sa fi compromis ancheta, ori posibilitatea deplinei lamuriri a cauzei? La sfarsitul anchetei, mai exista elemente care ar putea să creeze dubii vizavi de concluzia sinuciderii ? Ancheta s-a desfasurat prompt, si din oficiu? Anchetatorii au luat măsuri rezonabile pentru a urmări liniile de anchetă propuse de surse private și oficiale cu privire la cauza reala a mortii (sinucidere sau omor)?
Sigur, nu orice moarte, poate “activa” obligatia Statului de a efectua o ancheta efectiva, ci numai acele situatii de moarte violenta ori – in special (subiectul analizei – de moarte suspecta de a fi violenta, cand, la prima vedere (prima facia) aparenta este cea a unui suicid.
Obligatia procedurala de a desfasura o ancheta efectiva: Seriozitatea si profunzimea cu care statul isi respecta aceasta obligatie procedurala – de a desfasura o ancheta efectiva – da, in opinia mea, dimensiunea cea mai fidela a gradului de respect fata de fiinta umane. Practic, in acest mod, se demonstreaza “cat de mult valoreaza, viata unui om” pentru societatea respectiva. Daca statul – prin agentii sai, organele judiciare – vor valoriza cu adevarat, viata oricarei fiinte umane, atunci, in orice ipoteza in care, se nasc suspiciuni ca moartea a fost provocata, prin nesocotirea dreptului la viata, negresit, vor desfasura cu adevarat o ancheta prompta, serioasa, aprofundata, in asa fel incat “misterul mortii” (de cele mai multe ori) sa fie ridicat, si circumstantele in care a intervenit, sa fie lamurite, si eventualii responsabili, tinuti raspunzatori.
Chiar daca o astfel de obligatie, este in mod “traditional” conceputa ca fiind una de mijloace (de diligenta) totusi, exigentele cerute, data fiind valoarea suprema “in joc” sunt cele mai crescute, iar asteptarile, pe masura.
Indeplinirea cu rigurozitate a acestei obligatii procedurale, depaseste interesul persoanelor apropiate celui decedat, constituind astfel o chestiune ce se circumscrie notiunii de interes general, cata vreme, prin manifestarea unei reactii ferme si intransigente din partea statului, se da semnalul ca nicio atingere ilicita adusa dreptului la viata nu poate fi tolerata, si nu poate ramane nepedepsita, vorbind aici de exemplaritatea reactiei sociale si efectual sau inhibitor, fata de pornirile antisociale, intr-un cuvant, de preventia generala.
In egala masura, o reactie vehementa a statului, confera nu doar satisfactie societatii, dar si un grad de incredere fiecarei persoane ca acest drept fundamental este cu adevarat protejat si valorizat, contribuind la consolidarea sentimentului de securitate.
Standardele cerute unei anchete efective
Diversitatea si
multitudinea de situatii, impiedica alcatuirea unei liste exhaustive privind
„criteriile de evaluare” fiind, si in acest caz, in prezenta unei notiuni
autonome – cea de „ancheta efectiva” – aflata intr-o continua evolutie,
interpretativa, generata si impulsionata de „circumstantele si conceptiile
timpului” actual[ii] Chiar si asa, principalele „repere” pot fi
decelate, acestea fiind:
1) Caracterul Adecvat al
anchetei. Pentru a fi "eficace" o investigație privind circumstantele
decesului unei persoane, trebuie să fie în primul rând adecvată (Hotărârea
Ramsahai și alții v. Țările de Jos §
324). In alte cuvinte fiind spus, autoritatile sunt obligate sa ia toate
măsurile rezonabile pentru a asigura probele cu privire la incident, incluzând,
printre altele, mărturia martorilor oculari, dovezile medico-legale care să
furnizeze o evidență completă și exactă a leziunii și o analiză obiectivă a
constatărilor clinice, inclusiv a cauzei decesului. (Armani Da Silva împotriva
Regatului Unit, 166). O investigație eficientă poate, în anumite circumstanțe,
să necesite exhumarea corpurilor decedatului, în pofida opoziției familiei
(Solska și Rybicka împotriva Poloniei, §§ 120-121).
Tocmai de aceea,
concluziile investigației trebuie să se bazeze pe o analiză aprofundată,
obiectivă și imparțială a tuturor elementelor relevante. Nerespectarea unei
linii evidente de anchetă subminează într-o măsură decisivă capacitatea anchetei
de a stabili circumstanțele cauzei și identitatea celor responsabili (Mustafa
Tunç și Fecire Tunç împotriva Turciei [GC], § 175).
Spre exemplu, Curtea a
considerat ancheta inadecvată atunci când, de exemplu: s-a refuzat sa se
realizeze o reconstrucție a incidentului (reconstituire); neanalizarea armelor
de foc; lipsa unei înregistrări pictoriale adecvate a traumelor cauzate
corpului victimei de glonțul fatal; ancheta medico-legală a fost defectuoasă
(Tanlı v. Turcia, § 153); autoritățile au acceptat versiunea faptelor
prezentate de agenții statului inculpat fără a mai fi auzit de alți martori
(Özalp și alții împotriva Turciei, § 45) sau s-au bazat în mare măsură pe
raportul întocmit de aceștia (İkincisoy v. Turcia, § 78); ancheta privind uciderea
unui jurnalist de investigație s-a concentrat numai pe o singură linie de
anchetă fără a examina alte afirmații.
Cert, orice deficiență a
investigației care îi subminează capacitatea de a stabili cauza morții sau
persoana sau persoanele responsabile va risca să nu se conformeze acestui
standard (Al-Skeini și alții împotriva Regatului Unit [GC], § 166).
2) Promptitudinea
anchetei si initierea din oficiu; Doua aspecte se cer a fi verificate sub
aceste aspecte, si anume: momentul cand a inceput in mod efectiv ancheta si
durata acesteia. Cat priveste prima cerinta de verificat – momentul de inceput
– acesta, avand in vedere contextul analizei (efectivitatea anchetei) trebuie
determinat in raport de efectuarea propriu-zisa a unor activitati investigative
serioase si apte sa stabileasca realitatea, si nu, de la simpla declarare
„formala” a inceputului anchetei.
Cat priveste durata, desi criteriul aplicat nu il
poate reprezenta caracterul „rezonabil” (prevazut de art. 6 din Conventie) ci,
se apreciaza in raport de complexitatea si dificultatile concrete ale cauzei,
si prin urmarirea imprejurarii daca ancheta a fost continua, fara sincope,
perioade de inertie nejustificata.
Se cuvine a sublinia ca,
o eventuala lentoare in ancheta, sau chiar tergiversarea, afecteaza
credibilitatea acesteia, si chiar mai grav, poate fi interpretata ca un act de
toleranta a unor astfel de fapte, ori chiar complicitate. Nu in ultima masura,
victimele indirecte, sunt supuse in mod cert unei suferinte si frustrari
suplimentare, existand riscul de revictimizare.
Deopotriva o veritabila “cheie” in care
trebuie analizata aceasta conditie, o reprezinta si dezideratul dupa care,
simpla trecere a timpului este de natură nu numai să prejudicieze o anchetă,
dar și să compromită definitiv șansele sale de reușită (Mocanu si altii
contra Romaniei, 337). Sau, dupa cum circula o “vorba” printre mai vechii
criminalisti, ce surprindea necesitatea practica a celeritatii “faptasul
trebuie gasit pana se raceste mortul”.
Apoi, initiativa inceperii anchetei nu
trebuie lasata la aprecierea persoanelor apropiate celui decedat, ci statului
ii revine sa initieze din oficiu o astfel de ancheta, fiind o chestiune ce tine
de interesul general – respectarea dreptului la viata, in componenta sa
procedurala.
3) Independenta anchetatorilor, care insa, nu se reduce numai la o independenta fata de persoanele sau structurile a caror responsabilitate este probabila in cauza, ci aceasta notiune (diferita fata de conditia independentei instituita de art. 6 din Conventie) se apreciaza si in raport de obiectivitatea anchetatorilor, inclusiv fata de propriile convingeri, spre exemplu atunci cand, procurorul isi formeaza o opinie/versiune de la inceput, desi inca probele nu au fost administrate, fara a mai putea „concepe” sau „accepta” si o alta versiune de ancheta, fapt care afecteaza efectivitatea respectivei cercetari.
4) Controlul public si implicarea
urmasilor victimei; Trebuie să existe un element suficient al
controlului public privind ancheta sau rezultatelor acesteia în vederea
asigurării responsabilitatii în practică, precum și în teorie. Desigur, acest
fapt nu obliga autoritatile sa dezvaluie toate datele dosarului de ancheta,
insa, anumite informatii privind cursul anchetei (stadiul) si rezultatele
trebuie oferite publicului, aceasta si pentru faptul ca, protectia vietii (in
componenta sa procedurala) reprezinta o valoare sociala generala, ce
intereseaza intreaga societate. Cu atat mai pregnanta devine aceasta conditie,
cu cat, cazul este mai cunoscut ori preocupa un numar mare de persoane.
In mod special, urmașul
victimei trebuie să fie implicat în procedură într-o măsura necesară pentru
a-și proteja interesele legitime (Al-Skeini și alții împotriva Regatului Unit
[GC], § 167).
Implicarea acestora nu
se rezuma doar la oferirea accesului la dosarul de investigatie, ci acestea
trebuie sa aiba posibilitatea efectiva sa isi exprime pozitia fata de anumite
aspecte ale anchetei, ce trebuie analizata, precum propuneri de probe, si
deopotriva, de a obtine si a prezenta opiniile unor specialisti, experti
independenti. Deopotriva, in ipoteza in care datele cauzei,
indica in mod cert, ca este vorba despre un suicid, atunci, in masura in care
exista cel putin indicii, ori o astfel de versiune este avansata, cercetarile
trebuie continuate si sub aspectul unei posibile fapte de determinare a
sinuciderii.
De mentionat ca, in finalul anchetei, dubiile familiei, care
sunt rezonabile si justificate in raport de datele cauzei, legat de cauzele
reale ale mortii, trebuie inlaturate. De amintit ca “un dubiu” poate reieşi si
dintr-o serie de indicii sau supoziţii necontestate, suficient de serioase,
precise şi concordante, nu doar din probe certe (Orhan împotriva Turciei, nr.
25656/94, pct. 264, 18 iunie 2002, şi Irlanda împotriva Regatului Unit, citată
anterior, pct. 161).
[i] Fiind o analiza de ansamblu asupra
problematicii, nu au fost indicate pentru fiecare intrebare si spetele de
referinta unde au fost propuse, insa, cu titlu exemplificativ si cu o relevanta
ridicata, indic:Cauza Hasan Çalışkan, Requête no 13094/02) §§ 50-51 site: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-86494;
Güngör contra Turciei (cererea nr.22890 / 95) site: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-68574;
Esat Bayram contra Turciei (cererea no. 75535/01) site http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-92693
[ii] Prof. Marin Voicu, Unele considerații privind aplicarea doctrinei “DREPTULUI VIU” în jurisprudența Curții Constituționale a României, publicat pe sit-ul: https://www.juridice.ro/essentials/2757/unele-consideratii-privind-aplicarea-doctrinei-dreptului-viu-in-jurisprudenta-curtii-constitutionale-a-romaniei ultima accesare la 02.03.2019
Replace this text with some additional info. If there is no extra info, you can hide this text or hide this block by clicking the icon at the above right corner.