Obligatia statului de efectua o ancheta efectiva. Standardele CEDO

Enumar numai cateva dintre intrebarile “cheie/test” (desprinse din analiza[i] practicii Curtii Europene) prin care se poate stabili daca Statul si-a indeplinit, ori nu obligatia procedurala de a efectua o ancheta efectiva privind moartea unei persoane.

Au fost stabilite toate circumstanțele producerii mortii, inclusiv orice alte posibile scenarii, altele decat sinucidere?  Exista suficiente dovezi pentru a exclude şi ipoteza unui omor disimulat sub forma unei sinucideri?  Au considerat autoritatile, evenimentul drept sinucidere prima facia și, dacă da, pentru ce motiv? Au făcut autoritatile judiciare tot ce le este în putere să înlăture orice dubiu privind cauza mortii, pentru a satisface astfel interesul familiei decedatului vizavi de toate circumstanţele legate de moartea persoanei?   Au fost rudele apropiate ale victimei implicate în procedura într-o măsura necesară pentru a-i proteja interesele sale legitime?  Exista omisiuni ori nereguli procedurale din partea autoritatilor judiciare, care sa fi compromis ancheta, ori posibilitatea deplinei lamuriri a cauzei?   La sfarsitul anchetei, mai exista elemente care ar putea să creeze dubii vizavi de concluzia sinuciderii ? Ancheta s-a desfasurat prompt, si din oficiu? Anchetatorii au luat măsuri rezonabile pentru a urmări liniile de anchetă propuse de surse private și oficiale cu privire la cauza reala a mortii (sinucidere sau omor)?

Sigur, nu orice moarte, poate “activa” obligatia Statului de a efectua o ancheta efectiva, ci numai acele situatii de moarte violenta ori – in special (subiectul analizei – de moarte suspecta de a fi violenta, cand, la prima vedere (prima facia) aparenta este cea a unui suicid.

Obligatia procedurala de a desfasura o ancheta efectiva:  Seriozitatea si profunzimea cu care statul isi respecta aceasta obligatie procedurala – de a desfasura o ancheta efectiva – da, in opinia mea, dimensiunea cea mai fidela a gradului de respect fata de fiinta umane. Practic, in acest mod, se demonstreaza “cat de mult valoreaza, viata unui om” pentru societatea respectiva. Daca statul – prin agentii sai, organele judiciare – vor valoriza cu adevarat, viata oricarei fiinte umane, atunci, in orice ipoteza in care, se nasc suspiciuni ca moartea a fost provocata, prin nesocotirea dreptului la viata, negresit, vor desfasura cu adevarat o ancheta prompta, serioasa, aprofundata, in asa fel incat “misterul mortii” (de cele mai multe ori) sa fie ridicat, si circumstantele in care a intervenit, sa fie lamurite, si eventualii responsabili, tinuti raspunzatori.

Chiar daca o astfel de obligatie, este in mod “traditional” conceputa ca fiind una de mijloace (de diligenta) totusi, exigentele cerute, data fiind valoarea suprema “in joc” sunt cele mai crescute, iar asteptarile, pe masura.

Indeplinirea cu rigurozitate a acestei obligatii procedurale, depaseste interesul persoanelor apropiate celui decedat, constituind astfel o chestiune ce se circumscrie notiunii de interes general, cata vreme, prin manifestarea unei reactii ferme si intransigente din partea statului, se da semnalul ca nicio atingere ilicita adusa dreptului la viata nu poate fi tolerata, si nu poate ramane nepedepsita, vorbind aici de exemplaritatea reactiei sociale si efectual sau inhibitor, fata de pornirile antisociale, intr-un cuvant, de preventia generala.

In egala masura, o reactie vehementa a statului, confera nu doar satisfactie societatii, dar si un grad de incredere fiecarei persoane ca acest drept fundamental este cu adevarat protejat si valorizat, contribuind la consolidarea sentimentului de securitate.   

Standardele cerute unei anchete efective

Diversitatea si multitudinea de situatii, impiedica alcatuirea unei liste exhaustive privind „criteriile de evaluare” fiind, si in acest caz, in prezenta unei notiuni autonome – cea de „ancheta efectiva” – aflata intr-o continua evolutie, interpretativa, generata si impulsionata de „circumstantele si conceptiile timpului” actual[ii] Chiar si asa, principalele „repere” pot fi decelate, acestea fiind:

1) Caracterul Adecvat al anchetei. Pentru a fi "eficace" o investigație privind circumstantele decesului unei persoane, trebuie să fie în primul rând adecvată (Hotărârea Ramsahai și alții v. Țările de Jos  § 324). In alte cuvinte fiind spus, autoritatile sunt obligate sa ia toate măsurile rezonabile pentru a asigura probele cu privire la incident, incluzând, printre altele, mărturia martorilor oculari, dovezile medico-legale care să furnizeze o evidență completă și exactă a leziunii și o analiză obiectivă a constatărilor clinice, inclusiv a cauzei decesului. (Armani Da Silva împotriva Regatului Unit, 166). O investigație eficientă poate, în anumite circumstanțe, să necesite exhumarea corpurilor decedatului, în pofida opoziției familiei (Solska și Rybicka împotriva Poloniei, §§ 120-121).

Tocmai de aceea, concluziile investigației trebuie să se bazeze pe o analiză aprofundată, obiectivă și imparțială a tuturor elementelor relevante. Nerespectarea unei linii evidente de anchetă subminează într-o măsură decisivă capacitatea anchetei de a stabili circumstanțele cauzei și identitatea celor responsabili (Mustafa Tunç și Fecire Tunç împotriva Turciei [GC], § 175).

Spre exemplu, Curtea a considerat ancheta inadecvată atunci când, de exemplu: s-a refuzat sa se realizeze o reconstrucție a incidentului (reconstituire); neanalizarea armelor de foc; lipsa unei înregistrări pictoriale adecvate a traumelor cauzate corpului victimei de glonțul fatal; ancheta medico-legală a fost defectuoasă (Tanlı v. Turcia, § 153); autoritățile au acceptat versiunea faptelor prezentate de agenții statului inculpat fără a mai fi auzit de alți martori (Özalp și alții împotriva Turciei, § 45) sau s-au bazat în mare măsură pe raportul întocmit de aceștia (İkincisoy v. Turcia, § 78); ancheta privind uciderea unui jurnalist de investigație s-a concentrat numai pe o singură linie de anchetă fără a examina alte afirmații.

Cert, orice deficiență a investigației care îi subminează capacitatea de a stabili cauza morții sau persoana sau persoanele responsabile va risca să nu se conformeze acestui standard (Al-Skeini și alții împotriva Regatului Unit [GC], § 166).     

2) Promptitudinea anchetei si initierea din oficiu; Doua aspecte se cer a fi verificate sub aceste aspecte, si anume: momentul cand a inceput in mod efectiv ancheta si durata acesteia. Cat priveste prima cerinta de verificat – momentul de inceput – acesta, avand in vedere contextul analizei (efectivitatea anchetei) trebuie determinat in raport de efectuarea propriu-zisa a unor activitati investigative serioase si apte sa stabileasca realitatea, si nu, de la simpla declarare „formala” a inceputului anchetei.

Cat priveste durata, desi criteriul aplicat nu il poate reprezenta caracterul „rezonabil” (prevazut de art. 6 din Conventie) ci, se apreciaza in raport de complexitatea si dificultatile concrete ale cauzei, si prin urmarirea imprejurarii daca ancheta a fost continua, fara sincope, perioade de inertie nejustificata.

Se cuvine a sublinia ca, o eventuala lentoare in ancheta, sau chiar tergiversarea, afecteaza credibilitatea acesteia, si chiar mai grav, poate fi interpretata ca un act de toleranta a unor astfel de fapte, ori chiar complicitate. Nu in ultima masura, victimele indirecte, sunt supuse in mod cert unei suferinte si frustrari suplimentare, existand riscul de revictimizare.

Deopotriva o veritabila “cheie” in care trebuie analizata aceasta conditie, o reprezinta si dezideratul dupa care, simpla trecere a timpului este de natură nu numai să prejudicieze o anchetă, dar și să compromită definitiv șansele sale de reușită (Mocanu si altii contra Romaniei, 337). Sau, dupa cum circula o “vorba” printre mai vechii criminalisti, ce surprindea necesitatea practica a celeritatii “faptasul trebuie gasit pana se raceste mortul”.

Apoi, initiativa inceperii anchetei nu trebuie lasata la aprecierea persoanelor apropiate celui decedat, ci statului ii revine sa initieze din oficiu o astfel de ancheta, fiind o chestiune ce tine de interesul general – respectarea dreptului la viata, in componenta sa procedurala.

3) Independenta anchetatorilor, care insa, nu se reduce numai la o independenta fata de persoanele sau structurile a caror responsabilitate este probabila in cauza, ci aceasta notiune (diferita fata de conditia independentei instituita de art. 6 din Conventie) se apreciaza si in raport de obiectivitatea anchetatorilor, inclusiv fata de propriile convingeri, spre exemplu atunci cand, procurorul isi formeaza o opinie/versiune de la inceput, desi inca probele nu au fost administrate, fara a mai putea „concepe” sau „accepta” si o alta versiune de ancheta, fapt care afecteaza efectivitatea respectivei cercetari.

4) Controlul public si implicarea urmasilor victimei; Trebuie să existe un element suficient al controlului public privind ancheta sau rezultatelor acesteia în vederea asigurării responsabilitatii în practică, precum și în teorie. Desigur, acest fapt nu obliga autoritatile sa dezvaluie toate datele dosarului de ancheta, insa, anumite informatii privind cursul anchetei (stadiul) si rezultatele trebuie oferite publicului, aceasta si pentru faptul ca, protectia vietii (in componenta sa procedurala) reprezinta o valoare sociala generala, ce intereseaza intreaga societate. Cu atat mai pregnanta devine aceasta conditie, cu cat, cazul este mai cunoscut ori preocupa un numar mare de persoane.

In mod special, urmașul victimei trebuie să fie implicat în procedură într-o măsura necesară pentru a-și proteja interesele legitime (Al-Skeini și alții împotriva Regatului Unit [GC], § 167).

Implicarea acestora nu se rezuma doar la oferirea accesului la dosarul de investigatie, ci acestea trebuie sa aiba posibilitatea efectiva sa isi exprime pozitia fata de anumite aspecte ale anchetei, ce trebuie analizata, precum propuneri de probe, si deopotriva, de a obtine si a prezenta opiniile unor specialisti, experti independenti.  Deopotriva, in ipoteza in care datele cauzei, indica in mod cert, ca este vorba despre un suicid, atunci, in masura in care exista cel putin indicii, ori o astfel de versiune este avansata, cercetarile trebuie continuate si sub aspectul unei posibile fapte de determinare a sinuciderii.

De mentionat ca, in finalul anchetei, dubiile familiei, care sunt rezonabile si justificate in raport de datele cauzei, legat de cauzele reale ale mortii, trebuie inlaturate. De amintit ca “un dubiu” poate reieşi si dintr-o serie de indicii sau supoziţii necontestate, suficient de serioase, precise şi concordante, nu doar din probe certe (Orhan împotriva Turciei, nr. 25656/94, pct. 264, 18 iunie 2002, şi Irlanda împotriva Regatului Unit, citată anterior, pct. 161).

Av. Artin SARCHIZIAN

No comments

Leave a reply