Despagubiri pentru incatusarea nejustificata a unui Avocat

Faptele retinute de instanta: la data de 08.12.2015 a fost emis de către DNA Serviciul Teritorial B, un mandat de aducere prin care s-a dispus de către procuror, ca lucrătorii din cadrul Jandarmeriei Române să aducă îl aducă la sediul DNA  la data de 09.12.2015, pe reclamantul RM pentru a fi audiat

Din planșele foto, ce cuprind instantanee TV, depuse la dosarul cauzei, rezultă că în perioada 10-12 decembrie 2015, mai multe posturi de televiziune au difuzat,  imagini ce îl surprind pe reclamant încătușat, aspect care de altfel nu a fost contestat.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susținut că aceste măsuri au avut un caracter nelegal și excesiv,  fiindu-i cauzat un prejudiciu moral.

Din această perspectivă, Tribunalul are în vedere că potrivit disp. art. 266 alin.1 cod procedură penală, mandatul de aducere se execută prin organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de ordine publică. Persoana căreia i se încredințează executarea mandatului transmite mandatul persoanei pentru care acesta a fost emis și îi solicită să o însoțească. În cazul în care persoana indicată în mandat refuză să însoțească persoana care execută mandatul sau încearcă să fugă, aceasta va fi adusă prin constrângere .

Din examinarea textului legal, se constată că măsurile de constrângere au un caracter excepțional, putând fi dispuse numai în situația în care persoana vizată de executarea măsurii, refuză ori încearcă să fugă.

În cauza dedusă judecății, nu a fost probat că vreuna dintre cele două ipoteze ar fi fost îndeplinită, pentru a justifica măsura de constrângere, încătușarea, la care a fost supus reclamantul.

Totodata Tribunal mai retine ca, din probatoriul administrat nu a rezultat că reclamantul s-ar fi opus executării mandatului de aducere ori că ar fi încercat să fugă. De altfel, o asemenea atitudine, ar fi fost puțin probabilă, ținând seama de calitatea sa, aceea de avocat, fiind în afara oricărui echivoc, faptul că avea reprezentarea consecințelor unei asemenea manifestări. Totodată, având în vedere profilul moral și profesional al acestuia, așa cum a rezultat din înscrisurile depuse și depozițiile celor doi martori audiați în cauză, un astfel de comportament apare ca incompatibil.

În plus, Tribunalul reține că o asemenea măsură nu era justificată nici din perspectiva infracțiunii cu privire la care se desfășura urmărirea penală în care reclamantul avea calitatea de suspect, nefiind vorba despre o infracțiune de violență și care ar fi putut susține această măsură. Se observă, însă că infracțiunea vizată era aceea de constituire a unui grup infracțional organizat, în legătură cu cereri de retrocedare a unor bunuri imobile, din această perspectivă, măsura de constrângere dispusă față de reclamant apărând ca excesivă.

În contextul dat, Tribunalul consideră că aplicarea acestei măsuri de constrângere față de reclamant a depășit ceea ce era absolut necesar, principiul proporționalității care ar fi trebuit să stea la baza folosirii acestor mijloace, fiind încălcat.

În același sens, al caracterului excepțional al măsurii, Tribunalul reține și dispozițiile art. 16 din legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.Astfel, textul legal evocat statuează la alin.1 că folosirea cătușelor sau a altor mijloace de imobilizare nu este permisă decât în situații în care alte măsuri de menținere a ordinii și disciplinei în rândul deținuților nu au dat rezultate în una dintre următoarele situații:  a) pentru a împiedica evadarea în timpul deplasării deținuților;  b) pentru a proteja deținuții de autovătămare sau pentru a preveni vătămarea altor persoane ori producerea de pagube; c) pentru restabilirea ordinii și disciplinei, ca urmare a opunerii sau împotrivirii deținuților la o dispoziție a organelor judiciare sau personalului locului de deținere.  Alin. 3 și 4, prevăd că  folosirea mijloacelor de imobilizare se face gradual, fără a depăși nevoile reale de imobilizare a deținuților, și încetează de îndată ce scopul intervenției a fost realizat. 

Totodată, alin.6 stabilește că organele judiciare apreciază cu privire la aplicarea, menținerea sau îndepărtarea mijloacelor de imobilizare, pe durata prezenței deținuților în fața acestora . 

Se observă, așadar că măsurile de imobilizare nu pot fi dispuse de plano , utilizarea acestora trebuie să fie justificată de împrejurări excepționale de natura celor enumerate în textul legal.

Or, așa cum s-a reținut, în cauza dedusă judecății, măsura încătușării reclamantului a avut un caracter nejustificat, fiind excesivă și depășind limitele a ceea ce era absolut necesar pentru executarea mandatului de aducere.

Tribunalul are în vedere și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, în această privință, reținând în prezenta cauză ca fiind relevante aprecierile făcute în Decizia C împotriva României, ” în sensul că legislația națională impune ca utilizarea cătușelor să se limiteze la situații excepționale și să nu depășească ceea ce este absolut necesar ”(paragraful 29) subliniind că folosirea cătușelor în timpul transportării persoanelor private de libertate pare a se fi transformat într-o practică prestabilită , autoritățile naționale fiind ținute a verifica  legalitatea normelor și regulamentelor de punere în aplicare adoptate de executiv și de poliție.

Așadar, potrivit situației de fapt, Tribunalul apreciază că modalitatea nediligentă în care pârâta a acționat, respectiv supunerea reclamantului ce avea calitatea de suspect, unor măsuri excesive de constrângere,  respectiv încătușarea sa, cu ocazia executării unui mandat de aducere, au  adus atingere dreptului la demnitate al acestuia, astfel cum este consacrat de prevederile art. 72 cod civil și garantat de art. 1 alin. 3 din Constituția României.

Sub aspectul prejudiciului cauzat reclamantului, Tribunalul consideră că acesta este determinat de nesocotirea dreptului său la demnitate. Potrivit art. 72 cod civil, orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a Civ.  Sentinta nr. 300/2018 www.rolii.ro 

 

No comments

Leave a reply